Opinie Dragoş Damian, Terapia: Gata cu furtul de angajaţi, importul de muncitori şi fainoşagurile vânătorilor de capete. Băgaţi bani în consorţiile de învăţământ dual
S-a prins mediul de afaceri in totalitatea lui, la 10 ani de cand aparusera primele semnale, de deficitul de resursa umana si de desertul demografic. Nu le mai ies cifrele ca in 2022 si au realizat ca multimea de posturi vacante din organigrama nu mai poate fi acoperita prin furtul de angajati de la competitori, este un joc care devine tot mai scump.
Au realizat angajatorii deasemenea ca importul de muncitori are limitari serioase, primesc doar personal necalificat, devine si acesta din ce in ce mai scump si ne paste riscul de disparitie a lui a doua zi dupa ce Romania intra in Schengen. In plus, daca unii angajatori vor avea curaj sa faca afirmatii politic incorecte, vor spune ca angajatii de import incep sa se obisnuiasca cu cultura muncii de la noi si ii loveste toropeala…
In plus, nici un angajator nu mai crede vanatorii de capete si fainosagurile lor gen “recrutarea si retentia talentelor, digitalizarea, managementul diversitatii si incluziunii, dezvoltarea competentelor si invatarea continua sunt elementele de baza ale provocarilor cu care se confrunta departamentele de resurse umane”. Angajatul pleaca imediat daca are pe masa un salariu mai mare, asta este ceea ce le ofera vanatorii de capete, principalii vinovati de harababura din piata muncii.
Exista si o alte cale, pe care au apucat deocamdata mai putin de 100 de companii din Romania. Sa puna umarul la Consortiile de Invatamant Dual, prima si singura forma de educatie care leaga invatamantul universitar de nevoile pietei muncii. Ministerul Educatiei tocmai a publicat proiectele castigatoare, 16 din cele 29 depuse vor fi finantate cu un total de aproape 350 milioane de Euro, bani care vin din PNRR.
Nu avem timp sa laudam Guvernul, dar cu siguranta acesta este primul proiect de dezvoltare de resurse umane la scara nationala pus in opera in ultimul deceniu de cand intregul esafodaj de scoli profesionale, licee profesionale si facultati de profil a cazut, cauzand deficitul de care se plang angajatorii.
Mai putin de 1% din companiile din Romania sunt membrii fondatori ai Consortiilor de Invatamant Dual, ele detinand circa 5% din totalul angajatilor aflati in campul muncii. Sigur ca aceste consortii sunt la inceput de drum si multe companii nu au aflat inca de existenta lor, insa este deprimant sa vezi ca 99% din companiile din Romania care opereaza cu 95% din angajati nu investesc in alte optiuni, limitandu-se la a fura angajati, la a aduce muncitori din import sau la a fi la cheremul vanatorilor de capete.
Asadar, ar fi de dorit ca angajatorii din zonele unde consortiile au fost declarate castigatoare sa ia legatura cu acestea si sa inceapa sa-si pregateasca angajatii viitorului. La fel de important insa, Guvernul ar trebui sa analizeze optiuni de a proteja angajatorii care platesc burse pentru pregatirea angajatilor in Consortiile Invatamant Dual – este ridicol ca un angajator sa plateasca sute de mii de Euro in instructia personalului calificat si alt angajator sa-l fure gata pregatit.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro