Din cand in cand, tot mai des in ultima vreme, se trezeste cate un sector economic din amorteala castigurilor neverosimile din 2022 si, ingrijorat de perspectiva lui 2023 si mai ales a anului electoral 2024, casca si intreaba: “Cum se face ca unii primesc de la stat scutiri, facilitati, amnistii si scheme de ajutor iar eu nu primesc? Asta este discriminare, se creeaza distorsiuni, statul nu mai colecteaza bani, o sa fie introdusa taxa de solidaritate, o sa fie introdusa grila progresiva. Suntem suparati, este nedrept!”.

Pai este fapt divers ca cei care primesc scutirile, facilitatile, amnistiile si schemele de ajutor isi planteaza in Guvern prin ministere tot felul de “locotenenti” care ii ajuta sa le obtina, invocand falimentul iminent al sectorului economic in discutie, accesul cetatenilor la servicii sau produse de baza, securitatea tarii sau orice alt argument de interes national.

Foarte bine fac, asa se fac afacerile. Ai oamenii tai in Guvern si ei te ajuta sa obtii ceea ce vrei, sunt capabili chiar sa scorneasca o poveste foarte credibila cum ca domeniul tau este de neinlocuit si este absolut necesar ca Romania sa te ajute. Asa se face dealtfel si in liga mare. Industria automotive si industria energetica, care stau pe munti de bani, obtin o finantare de care oricum nu aveau nevoie de peste 550 de miliarde Euro la nivel european prin Green Deal, ca sa treaca pe energie verde. Nimeni nu intreaba ce contin panourile solare sau bateriile electrice si ce se va intampla cu ele in 25 de ani cand vor incepe sa devina deseuri, important este sa se miste banii acum.

Astfel incat trebuie sa avem toata admiratia pentru sectoarele economice care obtin scutiri, facilitati, amnistii si scheme de ajutor, nicidecum sa le injuram. Eventual sa luam notite.

Exemplul cel mai strigator la cer de incapacitate de a obtine ceva, orice, de la Guvern, este cazul fabricilor de medicamente din Romania, care se vaicaresc intr-una de ani de zile de preturile la medicamente, de clawback, de problemele legate de resursa umana calificata, de cresterile de preturi la materiile prime si materiale, de PUZ-uri, de intarzierile autorizatiilor de constructie, de reglementari stricte ale legislatiei care ii oblige la scoaterea din portofoliu de produse, si asa mai departe. Asta in conditiile in care medicamentele si mai ales fabricarea lor in tara sunt subiecte de interes strategic, pana si Nicolae Ciuca si Marcel Ciolacu au recunoscut-o si au cerut planuri de actiune de la directorii de fabrici. Producatorii de medicamente din alte tari ale UE primesc deja de 3 ani subventii masive pentru extinderea capacitatilor de productie.

Pai cum sa obtina industria scutiri, facilitati, amnistii si scheme de ajutor daca in ultimii 10 ani directorii narcisisti ai celor mai mari fabrici de medicamente nu au reusit sa isi infraneze greata unul fata de celalalt, sa stea jos la o masa, sa articuleze un plan de actiune, sa angajeze o firma de lobby si sa-l sustina pentru aprobare la toate nivelele? Si eventual, sa-si planteze un secretar de stat sau un director la Ministerul Sanatatii sau Ministerul Economiei, asa cum fac ceilalti, ca sa faciliteze aprobarea?

Romania a ramas in urma la productia de medicamente, dar nu din cauza Guvernului care isi vede de treaba lui si da scutiri, facilitati, amnistii si scheme de ajutor celor care stiu sa le ceara si sa le primeasca, ci din cauza directorilor fabricilor de medicamente din tara.