Organizaţia Internaţională a Muncii: Jumătate din forţa de muncă la nivel global – 1,6 miliarde de oameni – este ameninţată de COVID-19
Jumătate din forţa de muncă la nivel mondial – aproximativ 1,6 miliarde de oameni –a fost afectată de pandemia de coronavirus, arată un raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), citat de Forbes.
OIM este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite care are ca scop promovarea justiţiei sociale şi a drepturilor recunoscute la nivel internaţional ale persoanelor din câmpul muncii.
Datele înregistrate de OIM scot în evidenţă „efectul devastator asupra muncitorilor din sectorul informal al economiei (activităţi economice legale, dar ascunse intenţionat autorităţilor) şi milioanelor de întreprinderi la nivel mondial”.
Extinderea măsurilor de distanţare din marile economii ale lumii implică faptul că numărul de ore din al doilea trimestru al anului va fi „mult mai grav afectat decât era estimat iniţial”.
Numărul de ore lucrate va înregistra o scădere de 10,5%, procent raportat la 305 milioane de joburi full-time, fapt ce poate rezulta într-o săptămâna de lucru de 48 de ore.
„Drept rezultat la criza financiară creată de pandemie, circa 1,6 miliarde de muncitori informali (reprezentând cea mai vulnerabilă parte din piaţa forţei de muncă), adică aproape jumătate din cei 3,3 miliarde de muncitori la nivel global, au suferit pagube în ceea ce priveşte capacitatea de a-şi câştiga existenţa”.
Doar prima lună a crizei a distrus aproximativ 60% din veniturile muncitorilor informali de pe întreg teritoriul planetei.
„Pentru milioane de muncitori, lipsa veniturilor înseamnă lipsa mâncării, a siguranţei şi a viitorului”, a declarat Guy Ryder, director general al OIM.
„Fără surse alternative de venit, aceşti muncitori şi familiile lor nu vor avea mijloace prin care să supravieţuiască”, spune OIM, adăugând că guvernele trebuie să facă tot ce este posibil pentru a susţine populaţiile vulnerabile.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro