(P) Cum alegi cutiile de depozitare cele mai potrivite pentru tine
Atunci când ne mutăm dintr-un loc într-altul, fie că vorbim de domiciliu sau de loc de muncă, avem nevoie de cutii de depozitare. De cele mai multe ori, folosim cutii de carton, care sunt o soluţie ideală pe termen scurt, fiind potrivite mai degrabă pentru transport decât pentru depozitare pe termen lung cărţi, haine, ornamente şi aşa mai departe.
Când vorbim de cutii de depozitare, aşadar, este important să discutăm despre materialul din care sunt fabricate. După cum am stabilit deja, cutiile de carton sunt excelente pentru o mutare, dar nu şi pentru a depozita obiecte pe termen lung. Folosirea acestora cu alt scop decât transportul şi folosinţa temporară poate duce chiar la tragedii.
Aşa că, pentru a elimina orice riscuri, hai să vedem cum alegi o cutie de depozitare pefecta pentru perioade mari de timp!
Nu există un mod mai bun de a lua o decizie înţeleaptă decât prin cunoaşterea celor mai multe informaţii posibile, aşa că, înainte să ne apucăm să umplem cutii şi cutiuţe cu lucruri, cel mai bine este să aflăm care sunt riscurile folosirii cutiilor de carton pentru depozitare prelungită.
În primul rând, ceea ce ştii deja foarte bine, cartonul se descompune foarte rapid, mult mai rapid decât plasticul, de exemplu, şi condiţiile climatice, precum umezeala sau chiar căldura excesivă afectează destul de mult cutiile de carton.
Plecând de la premisa că, aşa cum spuneam, cartonul „îmbătrâneşte” mult mai rapid decât alte materiale, trebuie ştiut că păstrarea lucrurilor în cutii de depozitare de carton poate duce la deteriorarea acestora sau, în cel mai fericit caz, nepăstrarea acestor lucruri în cele mai bune condiţii.
Pe lângă faptul că au o durată de viaţă limitată, cutiile de carton sunt atractive pentru insecte şi rozătoare, aşa că ţine cont şi de asta atunci când decizi locul în care le depozitezi.
Asta pentru a nu mai vorbi că aceste cutii de carton absorb umezeala din aer în locurile în care sunt depozitate, chiar dacă sunt sigilate bine. De aceea, dacă ai de gând să păstrezi cărţi sau haine în astfel de cutii, trebuie să ştii că-ţi asumi un mare risc. Hainele mucegăite sau cărţile putrezite nu sunt, cu siguranţă, un obiectiv pentru nimeni.
Dacă tot decizi să foloseşti cutii depozitare din carton, cel puţin încearcă să limitezi pe cât posibil riscurile astfel:
1. Încearcă să păstrezi locul de depozitare curat, uscat şi bine ventilat, pentru că asta prelungeşte durata de viaţă a cutiilor de carton.
2. Păstrează cutiile de depozitare, pe cât posibil, pe rafturi sau locuri aflate la înălţime, nu direct pe sol.
3. Nu depozita prea multe cutii de carton una deasupra celeialte. În plus, asigură-te că cele în care sunt depozitate lucruri mai grele să fie aşezate cel mai jos.
4. Optează pentru un spaţiu de depozitare acoperit, ferit de intemperii
Dacă toate cele de mai sus ţi se par o bătaie prea mare de cap, iar cutiile de carton nu-ţi mai par o idee atât de bună acum, ia în considerare cutiile de plastic. Pentru perioade lungi de depozitare, în aproape orice condiţii, cutiile de depozitare de plastic sunt varianta ideală.
Ţine cont că, sigilate bine, cutiile şi containerele din plastic nu sunt afectate de apă sau umiditate, care nu trece prin pereţii acestora, cum s-ar putea întâmpla la cutiile de carton. Fiind fabricate dintr-un material mai rezistent, cutiile de plastic nici nu-şi schimbă forma şi nu se deteriorează atunci când sunt depozitate una peste cealaltă. Să nu mai vorbim de protecţia lucrurilor tale în faţa rozătoarelor şi insectelor, care nu au aceeaşi „pasiune” pentru plastic precum pentru hârtie sau carton.
Un alt mare avantaj al cutiilor de depozitare de plastic este că acestea vin într-o varietate mare de culori şi de forme, ceea ce te poate ajuta mult mai bine la organizare şi păstrarea ordinii.
Sugestia noastră este să apelezi la cutii depozitare de plastic transparent, dar cu capace de culori diferite, pentru o mai bună organizare. Fiecare culoare poate reprezenta alt tip de obiecte depozitate în acestea. Să zicem albastru pentru cărţi, roşu pentru haine, galben pentru decoraţiunile pentru pomul de Crăciun şi aşa mai departe...
Alt sfat pentru o organizare mai bună a lucrurilor depozitate este să numerotezi şi să etichetezi fiecare cutie cu conţinutul acesteia, chiar dacă deja are capacul de culoare diferită. Găseşte un cuvânt cheie care să definească ceea ce se află în cutie, în cazul în care cuprinde mai mult de un obiect.
Când le aranjezi, ţine cont şi de frecvenţa cu care o să ai nevoie să ai acces la lucrurile depozitate. Dacă într-o cutie ştii că ai obiecte de care nu ai nevoie curând sau în mod uzual, depoziteaz-o cât mai în spate şi cât mai jos, pentru ca cele de care ai nevoie mai des să fie cât mai la îndemână.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro