Pandemia a făcut clar că era capitalismului pur, în care piaţa dictează cine trăieşte şi cine moare, iar concurenţa este legea supremă, a apus. Creşterea inegalităţilor şi ascensiunea populismului după criza financiară trecută i-au determinat pe unii dintre cei mai mari afacerişti ai lumii să propună capitalismul pentru toate părţile implicate - stakeholder capitalism – pentru salvarea unui model de alocare a resurselor care a adus pentru umanitate cel mai mare nivel de bunăstare din istorie.

Acum se vorbeşte despre un capitalism al compasiunii. Prin urmare, care este viitorul capitalismului, în special al celui occidental?

Cu aproape 250 de ani în urmă, economistul şi filosoful Adam Smith a scris „Avuţia naţiunilor”, în care a descris naşterea unei noi forme de activitate umană: capitalismul industrial. Ar duce la acumularea de avuţie dincolo de orice imaginaţie, scrie BBC.

Capitalismul a fost motorul revoluţiilor industriale, tehnologice şi ecologice, a remodelat lumea naturală şi a transformat rolul statului în raport cu societatea. A scos nenumăraţi oameni din sărăcie în ultimele două secole, a crescut semnificativ nivelul de trai şi a dus la inovaţii care au îmbunătăţit radical bunăstarea umană. A făcut posibil mersul pe Lună şi chiar citirea acestui articol (al BBC) pe internet.

Cu toate acestea, povestea nu este cu totul şi cu totul despre fericire. În ultimii ani, neajunsurile capitalismului au devenit din ce în ce mai evidente. Prioritizarea profiturilor pe termen scurt pentru indivizi a însemnat uneori că bunăstarea pe termen lung a societăţii şi a mediului a fost unul din pierzători, exemple fiind  pandemia de Covid-19 şi schimbările climatice. Şi după cum au arătat tulburările politice şi polarizarea socială şi politică din întreaga lume, există semne tot mai mari de nemulţumire faţă de status quo. Într-un sondaj din 2020 realizat de firma de marketing şi relaţii publice Edelman, 57% dintre oamenii din întreaga lume au spus că „aşa cum există astăzi, capitalismul face mai mult rău decât bine în lume”.

Dacă sunt luate în considerare repere precum inegalitatea şi daunele aduse mediului, „performanţa capitalismului occidental din ultimele decenii este problematică”, au scris recent economiştii Michael Jacobs şi Mariana Mazzucato în cartea „Rethinking Capitalism“ (Regândirea capitalismului).

Aceasta nu înseamnă că nu există soluţii. „Capitalismul occidental nu este în mod iremediabil sortit eşecului, dar trebuie regândit”, susţin Jacobs şi Mazzucato.

Aşadar, va avea capitalismul un viitor în forma sa actuală - sau are un viitor în faţă?

Despre capitalism s-au scris mii de cărţi şi s-au spus miliarde de cuvinte şi, prin urmare, ar fi imposibil de explorat toate faţetele sale. Pentru a înţelege încotro se îndreaptă capitalismul trebuie mai întâi cercetată sursa acestuia. Astfel, se poate afla că eroul poveştii  nu a avut dintotdeauna calităţile de astăzi - în special în Occident.

Într-un sondaj din 2020 realizat de firma de marketing şi relaţii publice Edelman, 57% dintre oamenii din întreaga lume au spus că „aşa cum există astăzi, capitalismul face mai mult rău decât bine în lume”.

Între secolele IX şi XV, monarhiile autocratice şi puterile bisericeşti au dominat societatea occidentală. Aceste sisteme au început să dispară pe măsură ce oamenii şi-au afirmat din ce în ce mai mult dreptul la libertatea individuală. Această presiune pentru o concentrare mai mare a resurselor asupra nevoilor  individului a favorizat capitalismul ca sistem economic datorită flexibilităţii pe care a permis-o drepturilor de proprietate privată, alegerii personale, antreprenoriatului şi inovaţiei. De asemenea, a favorizat democraţia ca sistem de guvernare pentru concentrarea acesteia pe libertatea politică individuală.

Trecerea către o mai mare libertate individuală a modificat contractul social. Anterior, multe resurse erau controlate şi furnizate de cei de la putere (pământ, hrană şi protecţie) în schimbul unor contribuţii semnificative din partea cetăţenilor (de exemplu, de la munca sclavilor la munca grea pe salariu mic, impozite mari şi loialitate totală). Cu capitalismul, oamenii aşteptau mai puţin de la autoritate în schimbul unor libertăţi civile mai mari, inclusiv libertatea individuală, politică şi economică.

Însă capitalismul va evolua semnificativ în următoarele secole - şi mai ales în a doua jumătate a secolului XX. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost fondată Societatea Mont Pelerin, un grup de reflecţie pentru politica economică, cu scopul de a aborda provocările cu care se confruntă Occidentul. Prioritară a fost găsirea unor mijloace de apărare a valorilor politice ale unei societăţi deschise, a statului de drept, a libertăţii de exprimare şi a politicilor economice de liberă piaţă - componentele centrale ale liberalismului clasic.

Ideile think-tankului au dat naştere în cele din urmă «economiei ofertei». Aceasta consta în credinţa că impozitele mai mici şi reglementarea minimă a pieţei libere ar duce la cea mai mare creştere economică - şi, prin urmare, la o viaţă mai bună pentru toţi. În anii 1980, împreună cu apariţia neoliberalismului politic, economia ofertei a devenit o prioritate pentru SUA şi pentru multe guverne europene.

Această nouă tulpină de capitalism a dus la o creştere economică accelerată la nivel mondial, scoţând în acelaşi timp un număr substanţial de oameni din sărăcie absolută. În acelaşi timp, criticii susţin că principiile sale de reducere a impozitelor şi dereglementare a afacerilor nu au făcut prea mult pentru a sprijini investiţiile politice în servicii publice, cum ar fi destrămarea infrastructurii publice, îmbunătăţirea educaţiei şi reducerea riscurilor pentru sănătate.

Poate cel mai important, în multe ţări dezvoltate, la sfârşitul secolului al XX-lea, capitalismul a contribuit la apariţia unei diferenţe semnificative între veniturile celor mai bogaţi şi cele ale celor mai săraci oameni. Un indicator pentru acest decalaj este indicele Gini. Şi în unele ţări, acest decalaj creşte din ce în ce mai mult şi a accelerat după criza financiară. Diferenţa este deosebit de puternică în SUA, unde cei mai săraci indivizi nu au înregistrat o creştere reală a veniturilor din 1980, în timp ce cei ultrabogaţi şi-au văzut venitul crescând cu aproximativ 6% pe an.  Oamenii cu cele mai mari averi din lume sunt aproape cu toţii din SUA şi au acumulat bogăţii uimitoare, în timp ce venitul mediu al gospodăriilor americane a crescut doar modest de la începutul secolului.

Creşterea inegalităţilor poate conta mai mult decât ar dori să creadă unii politicieni şi lideri corporativi. Capitalismul ar fi putut scoate milioane de oameni din întreaga lume din sărăcia absolută, dar inechităţile pot fi corozive în cadrul unei societăţi, spune Denise Stanley, profesor de economie la California State University-Fullerton. „Sărăcia absolută înseamnă practic oamenii care nu pot obţine mai mult de 4 dolari pe zi. Acesta este pragul“, explică ea, însă sărăcia relativă poate dezechilibra o societate pe termen lung. Chiar dacă economia creşte, inegalitatea veniturilor şi salariile în stagnare pot face oamenii să se simtă mai puţin în siguranţă pe măsură ce statutul lor relativ în economie se diminuează. Economiştii comportamentali au arătat că „statutul nostru în comparaţie cu alţi oameni, fericirea noastră sunt derivate mai mult prin măsuri relative şi distribuţie decât prin măsuri absolute. Dacă acest lucru este adevărat, atunci capitalismul are o problemă”, spune Stanley.

Ca urmare a creşterii inegalităţilor, „oamenii au mai puţină încredere în instituţii şi experimentează un sentiment de nedreptate”, potrivit raportului Edelman. Dar impactul asupra vieţii oamenilor poate fi mai profund. Capitalismul în forma sa actuală distruge vieţile multora din clasa muncitoare, susţin economiştii Anne Case şi Angus Deaton în cartea lor „Moarte din disperare şi viitorul capitalismului”. De-a lungul „ultimelor două decenii, sinuciderile din disperare şi numărul celor care mor din cauza supradozelor de droguri şi alcoolismului au crescut dramatic şi acum sunt cauzele pierderii a sute de mii de vieţi americane în fiecare an”, scriu ei.

Criza financiară 2007-2008 a agravat aceste probleme. Criza a fost provocată de o dereglementare excesivă şi a lovit în mod deosebit clasa muncitoare din ţările dezvoltate. Bailouturile ulterioare ale marilor bănci cu bani de la plătitorii de taxe a dus la resentimente şi „a contribuit la ascensiunea, politicii polarizate pe care am văzut-o în ultimul deceniu”, potrivit lui Richard Cordray, primul director al Biroului American de Protecţie Financiară a Consumatorilor (CFPB) şi autorul cărţii „Câinele de pază: Cum protejarea consumatorilor ne poate salva familiile, economia şi democraţia”.

Democraţiile liberale s-ar putea să fi ajuns acum într-un punct de inflexiune, în care cetăţenii contestă normele capitaliste de astăzi cu o intensitate politică mai mare la nivel mondial.

Patrice McSherry, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Long Island din New York, a observat această schimbare în Chile, de exemplu. „Mobilizarea socială a început de la o creştere a tarifelor la metrou în octombrie 2019, ceea ce a provocat proteste de amploare care au atras peste un milion de persoane”, spune ea. „Mişcarea socială a expus sursele profunde de nemulţumire din Chile: inegalitatea cu rădăcini adânci şi în creştere, costul traiului în continuă ascensiune şi privatizarea extremă

într-unul dintre cele mai neoliberale state ale lumii”.

Aceste nemulţumiri pot fi urmărite înapoi până la sfârşitul secolului al XX-lea, când guvernul autoritar din Chile a introdus reforme constituţionale care „instituţionalizau dominaţia economică şi politică a dictaturii şi consacra un cadru neoliberal care a şters rolul statului în zonele sociale şi economice. A restricţionat participarea politică, a dat dreptei politice o putere disproporţionată şi a instalat un rol tutelar pentru forţele armate”, scrie McSherry într-un articol pentru Congresul nord-american despre America Latină, o organizaţie non-profit care urmăreşte tendinţele din regiune.

În mod similar, protestele din cadrul mişcării Vestelor Galbene care a început în Franţa în 2018 au fost iniţial despre costul crescut al combustibilului pentru navetişti, dar s-au extins rapid pentru a include nemulţumiri similare cu cele din Chile, costul vieţii, inegalitatea în creştere şi o cerere pentru guvern de a nu mai ignora nevoile cetăţenilor de rând. Preşedintele Macron era cunoscut atunci ca preşedintele bogaţilor.

Există modelul celor Cinci elemente principale, descris de Jonathan Porritt, autorul cărţii „Capitalism de parcă lumea ar conta”. Porritt cere integrarea a cinci stâlpi ai capitalului - capital natural, uman, social, fabricat  şi  financiar - în modelele economice existente.

Şi în SUA, mişcarea politică care a produs Trumpismul este, probabil, alimentată de inegalităţi economice la fel de mult ca şi de ideologie. Printre alegătorii pe care globalizarea i-a făcut pierzători, administraţia Trump a câştigat un sprijin politic larg cu abordări precum restricţionarea comerţului global, inclusiv retragerea din parteneriatul trans-Pacific şi tarifele de pedepsire pe bunurile şi serviciile chinezeşti, indiene, braziliene şi argentiniene importate în SUA. Chiar şi aliaţii SUA au fost trecuţi pe această agendă, inclusiv UE, Canada şi Mexic.

În timp ce un răspuns la dezavantajele capitalismului în forma sa actuală este ca naţiunile să adopte o poziţie defensivă, încercând să se protejeze prin tăierea legăturilor externe, protecţionismul „este miop, în special când vine vorba de comerţ”, potrivit Anahita Thoms, specialist în comerţ internaţional la Baker McKenzie în Germania şi la Young Global Leader al Forumului Economic Mondial. „Deşi poate aduce unele beneficii temporare, pe termen lung pune în pericol economia globală în ansamblu şi ameninţă să anuleze decenii de progres economic. Este crucial să menţinem pieţe deschise, favorabile pentru investiţii“, spune Thoms.

O provocare principală pentru guvernele din secolul XXI va fi să găsească cum să echilibreze beneficiile pe termen lung ale comerţului global cu daunele pe termen scurt pe care le poate aduce globalizarea comunităţilor locale afectate de salarii mici sau şomaj. Economiile nu pot divorţa complet de nevoile majorităţii democratice care caută locuri de muncă, locuinţe accesibile, educaţie, asistenţă medicală şi un mediu curat. După cum arată mişcările chiliene, vestele galbene şi trumpiste, mulţi oameni cer modificarea sistemului existent astfel încât acesta să răspundă acestor cerinţe în detrimentul concentrării doar pe interesul privat.

Pe scurt, s-ar putea să fi venit timpul reconsiderării contractului social cu capitalismul astfel încât acesta să cuprindă un set mai larg de interese dincolo de drepturile şi libertăţile individuale. Acest lucru nu este imposibil. Capitalismul a evoluat şi în trecut şi, dacă va supravieţui în viitorul pe termen lung, poate evolua din nou.

În ultimii ani, au apărut diverse idei şi propuneri care vizează rescrierea contractului social pentru capitalism. Ceea ce au în comun este conceptul că afacerile au nevoie de indicatori ai succesului mai variaţi decât doar profit şi creştere. În afaceri, există «capitalism conştient», inspirat din practicile aşa-numitelor branduri «etice». În politică, există «capitalism cuprinzător, susţinut atât de Banca Angliei, cât şi de Vatican, care susţine valorificarea «capitalismului pentru totdeauna». Şi în ceea ce priveşte sustenabilitatea, există ideea de «economie a gogoaşei», o teorie propusă de economistul şi autorul Kate Raworth, care sugerează că este posibil pentru o societate să prospere economic, rămânând în acelaşi timp între graniţele sociale şi planetare.

Apoi, există modelul celor „Cinci elemente principale”, descris de Jonathan Porritt, autorul cărţii „Capitalism de parcă lumea ar conta”. Porritt cere integrarea a cinci stâlpi ai capitalului uman - capital natural, uman, social, fabricat şi financiar - în modelele economice existente.

Un exemplu tangibil în care companiile încep să adopte cele Cinci elemente este mişcarea B-Corporation. Companiile certificate îşi asumă obligaţia legală de a lua în considerare „impactul deciziilor lor asupra angajaţilor, clienţilor, furnizorilor, comunităţii şi mediului lor”. Tabăra lor include acum corporaţii importante precum Danone, Patagonia şi Ben & Jerry’s (care este deţinută de Unilever).

Această abordare a devenit din ce în ce mai populară, reflectată într-o declaraţie din 2019 a peste 180 de executivi din companii care redefinesc «scopul unei corporaţii». Pentru prima dată, directorii executivi care reprezintă Wal-Mart, Apple, JP Morgan Chase, Pepsi şi alţi coloşi au recunoscut că trebuie să redefinească rolul afacerilor în relaţie cu societatea şi mediul.

Declaraţia lor propune ca companiile trebuie să facă mai mult decât să livreze profituri acţionarilor lor. În plus, trebuie să investească în angajaţii lor şi să contribuie la îmbunătăţirea elementului uman, natural şi social al capitalului la care se referă Porritt în modelul său în loc să se concentreze exclusiv pe capitalul financiar.

Într-un interviu recent cu Yahoo Finance despre viitorul capitalismului, preşedintele executiv al Best Buy, Hubert Joly, a spus că „ceea ce s-a întâmplat este că de 30 de ani, din anii 1980 până în urmă cu 10 ani, am avut această concentrare exclusivă pe profiturile care au fost excesive şi care au cauzat o mulţime din aceste probleme. Trebuie să dăm aceşti 30 de ani un pic înapoi. Dacă avem o regândire a afacerilor, poate exista şi o regândire a capitalismului ... Cred că acest lucru poate să fie făcut, acest lucru trebuie făcut.“

Cu mai mult de trei decenii în urmă, Comisia Brundtland a Organizaţiei Naţiunilor Unite a scris în „Viitorul nostru comun” că există suficiente dovezi că şocurile sociale şi de mediu sunt relevante şi trebuie încorporate în modelele de dezvoltare. Acum este evident că aceste probleme trebuie luate în considerare şi în cadrul contractului social care stă la baza capitalismului, astfel încât acesta să fie mai cuprinzător, holistic şi integrat cu valorile umane de bază.

În cele din urmă, merită să ne amintim că cetăţenii dintr-o democraţie capitalistă, liberală, nu sunt neputincioşi. În mod colectiv, pot sprijini companiile aliniate la convingerile lor şi pot solicita continuu noi legi şi politici care transformă peisajul competitiv al corporaţiilor, astfel încât acestea să îşi poată îmbunătăţi practicile.

Când Adam Smith observa capitalismul industrial în formare în 1776, nu putea prevedea cât de mult ar transforma societăţile noastre de astăzi. Deci, rezultă că am putea fi la fel de orbi la ceea ce ar putea deveni capitalismul în următoarele două secole. Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să ne întrebăm cum ar putea evolua în ceva mai bun în timpul vieţii noastre. De acest lucru depinde viitorul capitalismului şi al planetei noastre.