Subiectele săptămânii trecute au fost:

• Greva profesorilor care cer salarii mai mari – de 7 zile elevii nu mai fac cursuri şcolare.
• Rotativa guvernamentală şi împărţirea posturilor în noul guvern – Nicolae Ciucă de la PNL, actualul premier, trebuie să demisioneze iar în locul lui să vine Marcel Ciolacu, preşedintele PSD
• Frauda de la CNICR – Compania Naţională pentru Controlul Gazelor, Instalaţilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune – nu ştiu câţi dintre voi ştiaţi că există o astfel de companie de stat – unde conducerea în frunte cu directorul general Ioana Timofte, fostă nepoată a unui director SRI, este acuzată de o fraudă de 10 milioane de lei.
• Sentinţa definitivă şi trimiterea la ani grei de închisoare a lui Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe, şi Ionuţ Costea, fost preşedinte de bancă, fost reprezentant al României la BERD şi cumnatului lui Mircea Geoană, numărul doi din NATO, într-un dosar de mită de 20 milioane de euro.
• Războiul declanşat între ANPC şi bănci.

Disputa dintre ANPC şi bănci are ca subiect acuzaţiile aduse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului împotriva băncilor pe motiv că acestea îşi înşelă clienţii, persoanele fizice, prin modul de calcul al ratelor la bancă.

https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/11-banci-amendate-550-000-lei-anpc-calculul-ratelor-horia-21877287

ANPC acuză băncile că impun clienţilor un scadenţar al plăţii ratelor prin care la început se plăteşte mai mult dobândă şi mai puţin din principalul creditului, ceea ce face ca acestor clienţi să le scadă soldul creditului mai greu.

De asemenea, în discuţie este şi faptul că băncile nu au anunţat clienţii în momentul acordării creditului că dobânzile vor creşte, ceea ce le vor pune mari probleme în rambursarea ratelor.

În replică, băncile acuză ANPC de vendetă, susţinând că acestor clienţi care solicită un credit li se prezintă variantele de rambursare, respectiv în rate fixe sau rate descrescătoare, iar decizia finală aparţine clientului.

Când cineva vrea să ia un credit primul lucru pe care îl întreabă nu este cât este dobânda, ci câţi bani poate să ia cu veniturile pe care le are.

90% dintre clienţi nu ştiu cât este dobânda la creditul pe care îl au. Ei primesc pe telefon cât este rata de plată (poate ar fi bine ca băncile să spună în mesajul în care anunţă cât este rata, cât este dobânda în procente, cât înseamnă dobânda în valoare nomonală şi cât înseamnă principalul).

Pentru un client cel mai important lucru este care este suma maximă pe care poate să o ia cu veniturile pe care le are, având în vedere că rata formată din principal şi dobânda nu poate să fie mai mare de 40% din veniturile clientului.

În aceste condiţii, băncile vin cu doua variante: plata unor rate lunare egale sau plata unor rate lunare descrescătoare. În prima variantă, la rate lunare, suma maximă pe care cineva o poate lua este mai mare decât suma pe care o poate lua dacă ar plăti rate descrescătoare.

La rate lunare egale, dobânda este mult mai mare la început, iar principalul este mult mai mic.

La rate descrescătoare, principalul este egal pe toată durata creditului, iar dobânda are o pondere mai mică în rata lunară de plată.

Dar prima rată este mult mai mare decât rata la rate lunare egale.

La solicitarea ZF, Exim-Banca Românească a venit cu un exemplu legat de cele două variante.

https://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/arata-scadentarul-credit-ipotecar-300-000-lei-30-ani-rambursat-rate-21900054

Diferenţa fundamentală dintre ele este că dacă ai rate egale, adică dobânda are o pondere mult mai mare la început, suma pe care poţi să o iei este mai mare, având în vedere că analiza de scoring se face la prima rată a creditului, respectiv la ponderea ratei în totalul veniturilor din momentul acordării creditului.

Bineînteles că clienţii vor alege o rată lunară de plată mai mică ca să poată să ia o sumă mai mare de credit.

Este adevărat că în această variantă, când dobânda este mai mare la început, acest lucru înseamnă şi venituri mai mari pentru bănci, iar dacă principalul scade mai lent în rate descrescătoare, soldul creditelor băncilor este mai mare, ceea ce le conferă un avantaj mai mare pe termen scurt.

Dar în esenţă, la finalul unui credit, un client va plăti aceeaşi sumă, indiferent dacă rambursarea se face în rate descrescătoare sau egale.

Oricum, această modalitate de rambursare în rate egale, ceea ce înseamnă că principalul scade mai lent, nu este o invenţie românească, a băncilor din România pentru aş înşela clienţii.

Poate ar fi bine ca băncile să aibă semnătura clientului când accesează un credit pentru cele două variante de rambursare, astfel încât să nu mai existe discuţii.

Când este criză toata lumea se uita cu mânie către bănci, bancherii fiind principalii responsabili, alături de politicieni, de ceea ce se întâmplă rău, de creşterea inflaţiei, de război, de explozia dobânzilor, băncile sunt de vină şi când clienţii nu mai plătesc creditele (unii chiar nu mai pot să plătească din varii motive, dar alţii chiar nu mai vor să plătească, iau banii şi fug cu ei), băncile sunt de vină când firmele nu mai obţin profit ca înainte pentru că trebuie să plătească dobânzi mai mari, băncile sunt de vină când resping dosarele de creditare şi nu îndeplinesc visul antreprenorilor de a face o afacere fără să pună  un ban, băncile sunt de vină că fac profit împrumutând statul şi mai puţin companiile, băncile sunt de vină că duc profitul în afară şi nu îl împart cu poporul, etc.

Aceste acuzaţii sunt peste tot în lume la adresa băncilor, nu numai în România.

Am asistat la finalul anului trecut la o discuţie între premierul Ciucă şi principalii oameni de afaceri, antreprenori români, în care, nici mai mult nici mai puţin, o parte din aceştia cereau naţionalizarea băncilor, să avem noi băncile noastre ca să putem să luăm credite mai ieftine (nu contează că tot aceeaşi antreprenori cereau dobânzi cât mai mari la depozitele bancare, pentru că avem inflaţie mare şi valoarea  banilor scade, dar dobânzi cât mai mici la credite. Şi cine să acopere diferenţa? Statul, Banca Naţională, că are bani).

Problema este, ironic, că băncile fac acum profit prea mare, ceea ce atrage atenţia asupra lor în actualul context de criză.

Anul trecut, un an de criză cu explozia inflaţiei şi a dobânzilor la credite, băncile au facut un profit de 10,4 miliarde lei, un maxim istoric. Ce să facă băncile dacă clienţii, atât personele fizice, cât si companiile reuşesc să îşi plătească ratele la bancă. Unde să ascundă băncile acest profit?

Apropo de cât profit fac băncile: Dedeman, cea mai mare afacere românească, deţinută de fraţii Pavăl, a raportat pentru 2022 un profit net de 1,7 miliarde lei, adică 346 milioane euro, exact cât a raportat şi BCR, deţinută de grupul austriac Erste, a doua bancă de pe piaţă. Banca Transilvania a raportat un profit de 2,5 miliarde de lei.

În aceste condiţii, bineînteles că bancherii sunt făcuţi cămătari, sug sângele poporului, bagă firmele care suferă în faliment şi iau toţi banii oamenilor prin creşterea ratei la credit,  astfel încât aceştia nu mai rămân cu nimic după salariu.

Nu ai cum să discuţi raţional pe marginea acestui subiect, iar faptul că ANPC vine cu acuzaţiile legate de modul de rambursarea a creditelor, dă şi mai mult apă la moară criticilor băncilor.

Având în vedere criza, având în vedere ascensiune naţionalismului, populismului, patriotismului poate ar fi mai bine ca băncile să nu mai facă profit, ca să nu existe motiv de nemulţumire. Mai ales ca la anul vom avea alegeri extrem de tensionate iar băncile vor fi în prima linie, ca ţap ispăşitor.