Peste 3.500 de persoane evacuate din Rodos
Se estimează că peste 3.500 de persoane au fost evacuate din casele şi hotelurile din Rodos, după ce incendii de vegetaţie au cuprins mari părţi ale insulei, scrie BBC.
Serviciul de pompieri din Grecia a descris incendiile ca fiind cele mai dificile cu care se confruntă în prezent. Se estimează că peste 3.500 de persoane au fost mutate pe uscat şi pe mare în locuri mai sigure.
Insula se luptă de marţi cu incendii de vegetaţie alimentate de vânturi puternice, pe fondul unui val de căldură în Europa. Nu au fost anunţate persoane rănite, potrivit Ministerului pentru Crize Climatice şi Protecţie Civilă din Grecia.
Acesta a precizat că turiştii sunt evacuaţi în siguranţă din zonele afectate din Rodos şi sunt redirecţionaţi către alte hoteluri de pe insulă.
Cinci elicoptere şi 173 de pompieri acţionau în zonă, iar trei hoteluri din zona Kiotari ar fi fost afectate de incendiu. Zonele Laerma, Lardos şi Asklipio au fost, de asemenea, afectate.
Ambarcaţiuni private s-au alăturat gărzii de coastă greceşti pentru a ajuta la ridicarea persoanelor de pe plajele din estul insulei. Navele marinei greceşti se îndreaptă spre zonă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro