Plus 30% a serviciilor de outsourcing pentru Optima
Optima Solutions Services, o afacere locală în outsourcing, a înregistrat la nouă luni o creştere de 30%, estimând ca acest procent să se păstreze până la finalul lui 2015, când se preconizează ca cifra de afaceri să depăşească 9 milioane de lei. Creşterea din acest an este peste tendinţa de creştere anuală din anii precedenţi.
„Într-o piaţă dominată de companii multinaţionale, companiile româneşti către care se externalizează servicii de suport, vânzări sau altele servicii sunt performante datorită unui grad mai mare de flexibilitate, a unui proces decizional deseori mai rapid dar şi relaţiei mai apropiate cu clienţii acestora”, declară Daniel Mereuţă, director general Optima.
Compania Optima funcţionează de cinci ani pe piaţa de outsourcing, are sediul în Bucureşti şi a ajuns la peste 200 de angajaţi in biroul său din Pipera. „Luna aceasta împlinim cinci ani de activitate, iar de doi ani ne bucurăm să înregistrăm o rată de creştere a afacerii de peste 25 de procente, estimarile pentru 2015 fiind peste nivelul de până acum. La o asemenea dinamică a afacerii şi a pieţei, efortul de recrutare şi training de personal este unul major. Nu este deloc uşor sa găsim candidaţi, dar asta este o provocare a industriei per ansamblu, nu numai pentru compania noastră. Sunt necesare eforturi conjugate ale mediului privat cu ale statului pentru găsirea de soluţii pe termen lung, altfel România riscă să nu-şi materializeze pe deplin potenţialul enorm care există în zona de externalizare a serviciilor. Trebuie să ne străduim atât să protejam investiţiile străine şi locale, dar să avem în vedere şi dezvoltarea serviciilor cu valoare adaugată mai mare. Companiile de outsourcing pot contribui enorm la dezvoltarea multor sectoare economice fiind o sursă foarte importantă de resurse bine pregatite şi know how.” precizează Daniel Mereuţă.
Serviciile din industria de outsourcing sunt extrem de variate şi pot fi oferite companiilor prezente în România pentru clienţii lor autohtoni sau pentru clienţii din afara graniţelor României. „Noi lucrăm în principal pentru companii autohtone din industrii precum telecomunicaţii, servicii financiare sau asigurări. De asemenea, am dezvoltat în ultimii ani o expertiză consistentă pe zona de utilităţi, în special pe zonele de suport şi vânzari, iar dezvoltările actuale ale afacerii ne obligă să grăbim deschiderea unui nou centru în ţară, vizând pentru început angajarea a 100 de persoane cu studii medii şi superioare”, menţionează Daniel Mereuţă.
Creşterea afacerilor din zona de servicii externalizate este legată direct de calitatea şi pregătirea angajaţilor acestor companii. „Doar companiile care au înteles că trebuie să crească valoarea serviciilor oferite clienţilor săi, pentru ca mai apoi să-şi poată plăti mai bine angajaţii şi să poată investi în dezvoltarea acestora, au şi pot avea rezultate notabile. Standardele industriei sunt din ce în ce mai ridicate, nu mai este de mult vorba doar de avantajul reducerii de costuri, ci mai ales de inovaţie şi valoarea adaugată pe care o poţi oferi clienţilor. Clienţii din piaţă sunt sensibili la aceste coordonate, iar noi am ales să fim cu un pas înaintea cerinţelor lor”, adaugă Daniel Mereuţă.
România nu este neapărat o piaţă ieftină pentru cumpărare de servicii de outsourcing, ci este una corectă. „Nu ne-am propus sa fim cei mai ieftini, ci suntem într-un bun echilibru din perspectiva value for money, iar asta se caută din ce în ce mai mult pe această piaţă, atât de către clienţii interni, cât şi de către cei externi. Din acest motiv sectorul în care activăm a ajuns să aibă o evoluţie ascendentă rapidă, într-un mediu extrem de competitiv atât local dar şi global. Dată fiind evoluţia industriei la noi în ţară, precum şi impactul ei pe piaţa muncii, ar fi de dorit ca autoritatile să sprijine cât mai mult şi companiile româneşti, prin diverse înlesniri sau chiar ajutoare de stat. Şi asta pentru că industria de outsourcing este unul dintre principalii angajatori de tineri absolvenţi, care de multe ori nu au neapărat experienţă consistentă în vreun domeniu. Cu peste 60.000 de angajaţi, industria de outsourcing depăşeşte numărul de angajaţi din sistemul sistemul bancar spre exemplu, însă cu o proporţie covârşitoare a tinerilor” precizează Daniel Mereuţă.
Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în The Association of Business Service Leaders (ABSL). Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare şi recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro