Craciun fericit!

Preşedintele Băncii centrale a Germaniei şi-a prezentat demisia după zece ani de activitate în această funcţie

Autor: Mihai Draghici Postat la 20 octombrie 2021 177 afişări

Preşedintele Băncii centrale a Germaniei şi-a prezentat demisia după zece ani de activitate în această funcţie

Jens Weidmann, preşedintele Băncii centrale din Germania (Bundesbank), şi-a prezentat miercuri demisia, după zece ani de activitate în această funcţie, invocând raţiuni personale, informează publicaţia Die Welt.

Jens Weidmann, care este în funcţia de preşedinte al Bundesbank din mai 2011, i-a trimis miercuri o scrisoare formală preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în care îi cere să îi aprobe demisia din data de 31 decembrie.

"Am ajuns la convingerea că după zece ani este necesar un nou capitol pentru Bundesbank, dar şi pentru mine la nivel personal. Pentru mine, a fost o onoare să reprezint Bundesbank", a declarat Jens Weidmann.

Preşedintele Bundesbank a argumentat că s-a schimbat contextul financiar la nivel intern şi internaţional, din cauza crizei financiare, a datoriilor suverane şi a pandemiei, avertizând că vor fi efecte pe termen lung. "Mi se pare din ce în ce mai important ca Bundesbank să aplice în continuare decizii orientate spre stabilitate", a subliniat Jens Weidmann.

Consiliul de administraţie al Băncii Centrale Europene (BCE) i-a mulţumit lui Jens Weidmann pentru "atmosfera transparentă şi constructivă în discuţiile din ultimii ani".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
germania,
bundesbank,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.