Primăria generală NU AUTORIZEAZĂ Mitingul Diasporei din 10 august. Nu se poate organiza PROTEST LEGAL cu 1 milion de oameni în Bucureşti
Primăria Generală a Capitalei refuză să autorizeze desfăşurarea Mitingul Diasporei din 10 august în Piaţa Victoriei, pe motiv că organizatorii au prevăzut un număr prea mare de participanţi. Deşi PSD a fost prima organizaţie care s-a lăudat că va aduce 1 milion de oameni la protest, primarul Gabriela Firea dezvăluie că pe aprobarea oficială, nu au trecut decât 250.000 de participanţi.
Primarul general al Capitalei cere Federaţiei Românilor de Pretutindeni, care a cerut autorizarea unui protest pe 10 august anunţând un milion de participanţi, să-şi reconsidere cererea din punct de vedere al numărului, precizând că la mitingul PSD au fost 250.000 de participanţi declaraţi.
„Am luat act, la revenirea din concediul legal de odihnă, de faptul că cererea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în Bucureşti a primit aviz negativ din partea Comisiei de Avizare a evenimentelor, motivul invocat fiind acela că 1 milion de participanţi, potrivit cifrei înaintate de către organizatori, ar perturba grav activitatea şi libera circulaţie în Capitală, inclusiv a vehiculelor care intervin în situaţii de urgenţă şi ar pune forţele de ordine în imposibilitatea de a garanta siguranţa, atât a manifestanţilor, cât şi a celorlalţi cetăţeni care tranzitează zona fără a participa la miting", a transmis Gabriela Firea, prin intermediul unui comunicat de presă remis joi seară Mediafax.
Primarul precizează că, în situaţia în care organizatorul îşi va reconsidera solicitarea iniţială, astfel încât să se încadreze în limite rezonabile din punct de vedere al numărului participanţilor, Comisia îşi va reevalua punctul de vedere şi nu va mai exista niciun motiv pentru a nu fi autorizată manifestaţia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro