Primul mare oraş european care anunţă interzicerea totală a maşinilor cu benzină şi cu motorină
De ce ne era frică, nu vom scăpa. Dacă ne-am făcut iluzii că deadline-ul schimbării este 2040, an pe care l-au anunţat francezii, englezii şi chinezii, iată că azi a venit alt anunţ care condamnă industria motoarelor cu ardere internă.
Cel puţin pentru maşinile mici. Avem însă deja doi constructori – Nikola şi Tesla – ce potrivire de nume şi prenume – care au camioane electrice.
Aşa că, trecerea la metoda electrică nu ar mai fi o problemă nici pentru ansamblurile motorizate de tonaj greu. A venit vremea să suspinăm după mirosul de benzină şi plescăielile eşapamentului.
Vestea bună e că producătorii de maşini electrice lucrează la recrearea zgomotului unui motor cu ardere internă pentru maşinile electrice. Nu însă ca să trezeşti strada cu ele, ci ca să conştientizeze pietonii prezenţa apropiată a maşinilor.
Primăria din Paris a anunţat că este nevoie ca marile oraşe să reducă treptat dependenţa de maşinile cu combustie internă, în contextul în care autorităţile din Franţa au transmis că din 2040 va fi interzisă circulaţia acestor vehicule.
„Este vorba despre a planifica pe termen lung o strategie care va reduce gazele cu efect de seră”, a spus Christophe Najdovski, responsabil cu politica de transport în cadrul biroului primarului din Paris, Anne Hidalgo.