Profiturile Netflix cresc după ce gigantul streamingului a luat o serie de măsuri drastice împotriva partajării parolelor
Măsurile drastice luate de Netflix în ceea ce priveşte partajarea parolelor au ajutat serviciul de streaming să depăşească previziunile de profit ale Wall Street, însă acţiunile sale au scăzut după ce a declarat că intenţionează să nu-şi mai dezvăluie în mod regulat numărul de abonaţi, raportează Financial Times.
Venitul operaţional al companiei a crescut cu 54% în primul trimestru, în condiţiile în care a adăugat 9,3 milioane de abonaţi în întreaga lume, demonstrând că eforturile de reducere a partajării parolelor lansate anul trecut au avut beneficii mai durabile decât se aşteptau unii investitori.
Cu toate acestea, Netflix a declarat joi că începând de anul viitor nu va mai dezvălui numărul total de abonaţi, un indicator care a reprezentat un punct de referinţă crucial pentru investitori în era streaming-ului.
În scrisoarea adresată acţionarilor, Netflix a declarat că îşi mută accentul pe engagement - timpul pe care abonaţii săi îl petrec în cadrul serviciului - dezvoltând în acelaşi timp noi preţuri şi surse de venit.
„Fiecare membru incremental are un impact diferit asupra afacerii" în contextul noilor planuri de abonament, a declarat Greg Peters, codirector executiv, într-o convorbire cu investitorii. „Situaţia în cauză ne convinge de faptul că matematica pe care ne-am bazat cu toţii de-a lungul timpului - numărul de membri înmulţit cu preţul lunar - este din ce în ce mai puţin precisă pentru a surprinde starea afacerii".
El a adăugat că Netflix va „actualiza periodic" cifrele privind numărul de abonaţi atunci când va atinge „repere importante".
Paolo Pescatore, analist la PP Foresight, a declarat că decizia Netflix de a nu mai dezvălui abonamentele trimestriale începând din 2025 „nu va fi bine primită" de către investitori.
Cele mai recente rezultate au arătat că încă mai există loc de creştere ca urmare a reducerii parolelor şi a impulsionării în domeniul publicităţii, a adăugat Pescatore. Netflix a declarat că abonamentele la nivelul său susţinut de publicitate au crescut cu 65% faţă de trimestrul anterior.
Înainte de raportul de joi, acţiunile pionierului în materie de streaming crescuseră cu 30% în acest an, depăşind în mod semnificativ performanţa pieţei în general.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro