PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri
Vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice, mai ales cele diurne, vor fi mai scăzute decât cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor, informează ANM.
MARŢI
ÎN ŢARĂ
Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice pe spaţii relativ extinse în vestul, sudul ţării, la munte şi local în rest. Pe arii restrânse, cu precădere în Oltenia, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Izolat vor fi şi condiţii de grindină. La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi ziua, în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în sudul litoralului şi 23 de grade în nord-vestul extrem al teritoriului, iar minimele termice vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade. Pe litoral vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări după-amiaza şi seara. Temperatura maximă, mai scăzută decât în zilele precedente, va fi de 15...16 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade.
Cititi mai multe pe www.medaifax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro