Craciun fericit!

Protest al profesorilor din 1.100 şcoli prin boicotarea simulării examenului de evaluare naţională. Care sunt revendicările dascălilor

Autor: Departamentul Social Postat la 04 martie 2018 106 afişări

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării protestelor, iar la nivelul cadrelor didactice din 1.100 unităţi medicale s-a optat pentru boicotarea simulării examenului naţional, în perioada 5-7 martie 2018.

"Angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federaţiei noastre. Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018", transmite FSLI.

Solicitările cadrelor didactice, transmise Guvernului României şi conducerii celor două camere ale Parlamentului României, sunt:

1. Soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

2. Majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale;

3. Creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor;

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FSLI,
EDUCAŢIE,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.