RAPORTUL privind suspiciunea de plagiat la doctoratul Olguţei Vasilescu: Are formulări preluate de autoare fără să indice că nu-i aparţin

Autor: Departamentul Social Postat la 23 decembrie 2014 61 afişări

Raportul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului Olguţei Vasilescu relevă că în teză apar formulări preluate identic sau aproape identic din alte lucrări fără ca autoarea să indice că nu îi aparţin, precum şi numeroase citate fără localizarea sursei.

Referitor la regulile de redactare a tezei de doctorat, în raportul Cosimei Rughiniş de la Comisia de Etică a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea din Bucureşti (UB) se precizează că "bibliografia nu permite identificarea lucrărilor consultate de autoare în vederea redactării lucrării" şi că "din lucrare lipsesc unele capitole şi subcapitole menite a evidenţia elementele de noutate pe care autoarea îşi propune să le introducă prin intermediul tezei". De asemenea, conform raportului, practicile de atribuire a surselor ideilor care alcătuiesc conţinutul tezei nu permit discriminarea contribuţiei autoarei la subiectul tratat şi nici verificarea afirmaţiilor pe care ea le atribuie altor surse.

RAPORTUL DE EXPERTIZĂ

Doctoratul Olguţei Vasilescu a fost analizat şi prin prisma normelor de bună practică în autoratul ştiinţific. Astfel, conform raportului, s-a constatat că numeroase citate din lucrare sunt cu localizare incompletă a sursei (propoziţii, între ghilimele, fără informaţii complete privind sursa de provenienţă; pot lipsi una sau mai multe din următoarele informaţii: autor, lucrare, pagină) sau fără localizarea sursei (propoziţii între ghilimele fără informaţii privind sursa de provenienţă).

În doctorat apar şi "formulări preluate identic sau aproape identic de autoare din lucrări care nu îi aparţin, fără a indica, prin utilizarea ghilimelelor, faptul că nu sunt formulările sale", se mai precizează în raport.

Tot în teza "Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne", realizată de Olguţa Vasilescu sub conducerea prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, majoritatea textului din capitolul 3 constă în reformulări ale textului iniţial al lui Pareto de tip propoziţie cu propoziţie, fiind foarte rare sintetizări de paragrafe sau subcapitole, se mai precizează în raport.

În plus, capitolul 7 se găseşte în totalitate pe internet, fără a se putea stabili autorul textului respectiv, se arată în acelaşi raport.

Universitatea Bucureşti a solicitat Consiliului Naţional de Etică (CNE) să verifice teza de doctorat a primarului Craiovei, Olguţa Vasilescu, suspectată de plagiat.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat cu titlul "Contribuţia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne", susţinută de Olguţa Vasilescu în 2007, la Facultatea de Sociologie.

"Comisia a luat în discuţie acest caz în 2013, dar nu a fost în măsură atunci, din motive obiective, să se pronunţe", arăta Universitatea Bucureşti în sesizarea trimisă, în 18 decembrie, Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvolării Tehnologice şi Inovării.

Comisia a precizat că a solicitat un referat de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a Olguţei Vasilescu.

UB preciza că a fost sesizat Consiliul Naţional de Etică pentru a face verificări în acest caz întrucât, potrivit OUG 28/2011, doar CNE poate să examiuneze suspiciunile de abateri de la conduita ştiinţifică şi de cercetare în cazul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

Totodată, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti i-a transmis primarului Olguţa Vasilescu o înştiinţare că s-a autosesizat în cazul tezei sale de doctorat şi că a solicitat CNE să facă verificări pentru suspiciunea de plagiat.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că o va da în judecată pentru calomnie pe profesoara Cosmina Rughiniş, care a întocmit referatul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat, adăugând că va merge şi la Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti pentru a-şi prezenta lucrarea

Primarul Craiovei a mai spus că a fost informată de presă că există suspiciunea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat, susţinând că profesoara Cosmina Rughiniş, de la Facultatea de Sociologie, care a realizat referatul de expertiză, "nu a fost aproape deloc cercetată", existând foarte puţine studii despre aceasta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este inutil să vă spun că acest sociolog nu a fost aproape deloc cercetat. Există foarte puţine note şi studii despre el. Când m-am apucat de această lucrare, mi s-a spus de comisia de doctorat că o să fie foarte greu, că nu există materiale pe care aş putea să le citesc, dar m-am înhămat şi la traducerea lui Vilfredo Pareto. Am aici cele trei volume pe care eu le-am tradus. Trataul de Sociologie Generală are patru volume, trei le-am tradus deja şi înţeleg că această doamnă de care nu am auzit, s-ar putea să fie o somitate, dar la ce gafă a făcut, are a-şi cere scuze - Cosmina Rughiniş - care spune că o parte din lucrarea mea de doctorat, un întreg capitol ar fi plagiat", a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a precizat că "există un program de detectare a plagiatului, cel după care toate instituţiile se ghidează" şi că ea a accesat acest program, constatând că şapte la sută din teza sa de doctorat este plagiată, însă acest procent reprezintă de fapt rezumatul lucrării sale, scris tot de ea.

Olguţa Vasilescu este primarul municipiului Craiova din iunie 2012, anterior ea fiind senator PSD.

Lia Olguţa Vasilescu a absolvit Facultatea de Litere şi Istorie a Universităţii din Craiova, specializarea Română-Italiană, în 1997, Colegiul Naţional de Apărare, în 2001, iar în 2007 a obţinut doctoratul în sociologie la Universitatea din Bucureşti. De asemenea, a avut burse de studii în Italia, Danemarca şi Belgia, potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Craiova.

Vasilescu a fost deputat de Dolj în mandatul 2000-2008, ulterior, până la preluarea funcţiei de primar al municipiului Craiova, fiind senator. Ea a fost lector asociat la Universitatea de Vest din Timişoara, în perioada 2009 - 2012.

Olguţa Vasilescu a notat, în Curriculum Vitae, că a scris lucrările ştiinţifice "Cultura - factor de securitate naţională" şi "Vilfredo Pareto şi contribuţia la dezvoltarea sociologiei moderne" şi a tradus din italiană în română "Tratatul de sociologie generală", de Vilfredo Pareto.

Primarul Craiovei a fost membru PRM din 1991 până în 2008, când a trecut la PSD, fiind până în 2013 vicepreşedinte PSD Dolj şi ulterior preşedintele organizaţiei municipale PSD Craiova.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OLGUŢA VASILESCU,
DOCTORAT,
/actualitate/raportul-privind-suspiciunea-de-plagiat-la-doctoratul-olgutei-vasilescu-are-formulari-preluate-de-autoare-fara-sa-indice-ca-nu-i-apartin-13736455
13736455
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.