Răsturnare de situaţie în cazul pădurarului împuşcat în Maramureş. Ce au descoperit anchetatorii
În cazul pădurarului care a fost împuşcat mortal în judeţul Maramureş anchetatorii exclud implicarea mafiei lemnului. Două persoane prezente la locul incidentului au fost testate cu poligraful, rezultatele fiind aşteptate în cursul săptămânii viitoare.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor a declarat miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că arma care a fost găsită lângă cadavrul pădurarului a fost trimisă la Bucureşti pentru efectuarea unei expertize ADN.
„Două persoane au fost supuse unui test poligraf iar concluziile raportului le vom avea, probabil, la începutul săptămânii viitoare. S-a stabilit cert că la locul incidentului au fost doar aceste două persoane împreună cu pădurarul, iar deocamdată nu se poate formula o acuzaţie in personam. De asemenea, a fost trimisă la Bucureşti arma găsită lângă pădurarul împuşcat pentru o expertiză ADN şi aşteptăm rezultatele la mijlocul lunii noiembrie, iar după aceasta va fi efectuată şi expertiza balistică. Este exclusă în acest caz povestea cu mafia lemnului. În măsura în care vor veni rapoartele de expertiză se vor putea trage concluzii preliminare sau chiar finale”, a spus Gabor.
Potrivit acestuia, la locul incidentului a fost descoperită şi o căruţă cu lemne, care au fost măsurate şi indisponibilizate.
„S-a stabilit că este vorba despre lemne de foc, uscături, o cantitate de un metru cub de lemn tăiat la un metru cu o grosime între 6 şi 15 cm”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Bogdan Gabor a menţionat că, din cercetările preliminare efectuate, s-a stabilit că pădurarul a fost împuşcat din faţă, de foarte aproape, în zona toracică superioară înspre umăr, fiind vorba despre o singură intrare.
„A fost un glonţ cu alice, dacă s-ar fi tras de la o distanţă mai mare, de peste un metru sau mai puţin de un metru, alicele s-ar fi dispersat şi ar fi fost mai multe urme de intrare, mai multe leziuni. În acest caz dispersia alicelor a avut loc în corpul omului. Medicii legişti au trimis probe de ţesut pentru analize speciale la Institutul Mina Minovici din Bucureşti. Legiştii vor să se convingă care a fost mecanismul, direcţia, dacă este de sus, de jos, orizontal”, a explicat Bogdan Gabor.
Pădurarul de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ a fost împuşcat, în urmă cu două săptămâni, într-o pădure dintre localităţile Rogoz şi Lăpuşul Românesc.
Pădurarul era angajat de 7 ani la Direcţia Silvică Maramureş.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro