REACŢIA preşedintelui Federaţiei Germane de Fotbal după ce Der Spiegel a scris că Germania a mituit oficiali FIFA pentru a organiza CM-2006

Autor: Leila Bolat Postat la 17 octombrie 2015 47 afişări

Preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Wolfgang Niersbach, a declarat, sâmbătă, că îi asigură pe suporteri că nu a existat nicio mită la obţinerea organizării Cupei Mondiale din 2006, informează site-ul oficial al forului din Germania.

"Neg categoric acuzaţiile. Vă asigur că nu a existat nicio mită în procesul de candidatură sau în obţinerea organizării Cupei Mondiale din 2006, nici la DFC şi nici la comisie. Îi asigur de asta pe toţi iubitorii fotbalului. Der Spiegel nu a arătat dovezi şi se referă la o presupusă declaraţie a unei surse anonime, făcută de Gunter Netzer, dezminţită deja în acel articol. Reiterez: Cupa Mondială nu a fost cumpărată", a spus Niersbach.

Germania ar fi mituit patru membri din Asia ai Comitetului Executiv al FIFA pentru a obţine organizarea Cupei Mondiale din 2006, în afacere fiind implicaţi înalţi reprezentanţi ai fotbalului german, precum Franz Beckenbauer, a notat, vineri, publicaţia Der Spiegel, citată de presa internaţională.

Comitetul de candidatură, din care făcea parte şi Franz Beckenbauer, vicepreşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) între 1998 şi 2010, ar fi constitut un fond special, în scopul de a mitui reprezentanţi ai CEx. al FIFA. Fondul ar fi fost alimentat cu peste 10 milioane de franci elveţieni - 13 milioane de mărci germane la acea vreme - suma fiind împrumutată de Robert Louis-Dreyfus, şeful de atunci al companiei Adidas.

Banii s-au întors la Louis-Dreyfus printr-o plată de 6,67 de milioane de euro, făcută de Comitetul de organizare într-un cont al FIFA de la Geneva, având ca justificare organizarea unei gale pe Stadionul Olimpic din Berlin, care a fost anulată ulterior. Der Speigel susţine că banii au fost transferaţi apoi către un alt cont elveţian, deţinut de Louis-Dreyfus.

În afacere ar fi fost implicat şi Wolfgang Niersbach, actualul preşedinte al DFB.

Organizarea CM-2006 a fost atribuită în iulie 2000, când Germania s-a "impus" la numai un vot, 12-11, în faţa Africii de Sud, care a primit ulterior turneul final din 2010.

Nu este prima dată când Germania este acuzată de cumpărarea ediţiei 2006 a CM. În mai, după ce mai mulţi înalţi funcţionari ai forului internaţional au fost arestaţi la Zurich pentru corupţie, preşedintele Federaţiei Congoleze de Fotbal, Constant Omari, membru în Comitetul Executiv al FIFA, afirma că Germania a cumpărat Oceania pentru a organiza turneul din 2006.

"Germania a cumpărat vocea Oceaniei, ilegal, pentru a obţine organizarea Cupei Mondiale, dar despre asta nu vorbeşte nimeni. Când e vorba de Germania, nu trebuie spus nimic", a declarat Constant Omari.

El făcea aceste declaraţii, în contextul în care autorităţile elveţiene deschiseseră urmărirea penală cu privire la fapte, pentru "spălare de bani şi management defectuos", în procesul de atribuire a organizării Cupei Mondiale, ediţiile din 2018 (Rusia) şi 2022 (Qatar).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
NIERSBACH,
/actualitate/reactia-presedintelui-federatiei-germane-de-fotbal-dupa-ce-der-spiegel-a-scris-ca-germania-a-mituit-oficiali-fifa-pentru-a-organiza-cm-2006-14852617
14852617
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.