Justin Ionescu este unul dintre cei patru alpinişti români, alături de Alex Găvan, Teo Vlad şi Zsolt Török, care se aflau expediţie în Himalaya în timpul cutremurului din 25 aprilie, toţi reuşind să părăsească muntele în siguranţă. Justin Ionescu a plecat în expediţie în Himalaya la sfârşitul lunii martie, în încercarea de a escalada vârful Everest, fără oxigen suplimentar, ceea ce ar fi reprezentat o premieră pentru România. Joi noapte, Ionescu a ajuns la Bucureşti şi a povestit ceea ce a trăit în Nepal.

”Sunt fericit că am avut şansa să fiu protejat”

Are faţa arsă de soare şi de vânt, cu urme de la ochelari şi mâinile crăpate de ger. Te aştepţi să fie stors de vlagă după o expediţie spre cel mai înalt vârf din lume şi un drum lung cu avionul, dar este activ.

"A întârziat mult cursa, a fost furtună la Istanbul, destul de puternică. Bătea vântul atât de tare încât se mişca avionul stând pe loc, la sol. S-a întrerupt traficul aerian şi a trebuit să aşteptăm. Am avut timp câteva zile în Kathmandu să mă odihnesc. Azi am început direct cu o şedinţă de birou federal. Nu sunt foarte obosit. Am avut alte expediţii din care m-am întors mult mai obosit", spune alpinistul Justin Ionescu.

Întrebat direct dacă este un om norocos, alpinistul a răspuns: "Mă simt foarte norocos. Şi sunt fericit că am avut şansa să fiu protejat. La propriu m-am simţit protejat. Am avut şansa să nu păţim nimic, nici eu, nici colegul meu Zsolt Torok şi nici ceilalţi români care am fost acolo".

Subiectul "cutremur" este încă puternic prezent în mintea sa.

"Cutremurul... n-am realizat gravitatea puterii şi ceea ce putea implica. În acel moment nu am realizat. Cutremurul m-a prins în tabăra II, la 6.400 de metri altitudine, abia începea muntele, mai aveam mult de urcat. Eram într-o tură de aclimatizare, o făceam împreună cu Zsolt Torok, colegul meu. Şi el era acolo tot să cucerească Everestul, dar el a preferat să urce cu oxigen. N-a apucat, ca şi mine. Ne-am întâlnit în tabăra de bază şi am urcat împreună. Eu mai fusesem în acel loc cu doi ani înainte. Am sesizat avalanşele care s-au pornit de pe versanţii căldării în care noi ne aflam. Eu mai trăisem avalanşe în zona aceea şi am încercat să-l liniştesc pe Zsolt, care chiar s-a speriat. El a asociat totul cu alte avalanşe trăite în cort. S-a stresat atunci, eu i-am zis să stea liniştit că nu vor ajunge la noi, pentru că mai trăisem asta. Nu au ajuns la noi. Acum, ajungând acasă, mă gândesc că şi datorită lipsei de oxigen nu am realizat gravitatea situaţiei. Probabil asta s-a întâmplat. Cutremurul a fost lung, am schimbat destule cuvinte între noi", a povestit Justin Ionescu scenele petrecute pe munte.

Cei doi români au fost primii care au găsit calea dintre tabăra a doua, unde i-a surprins cutremurul, şi tabăra unu, aflată la o altitudine mai mică.

"În ziua cutremurului era ceaţă şi ningea, nu am văzut avalanşele care s-au pornit de pe versanţi. A doua zi, după cutremur, când ne-am trezit, nu mai erau urme, erau astupate de zăpadă şi nu se mişca nimeni. Ceea ce era foarte ciudat, nu e uzual să nu existe mişcare între tabăra doi şi tabăra unu. Acolo se fac transporturi permanent. În ziua aia, era ora 10.00 şi nimeni nu făcuse urme între cele două tabere. Au plecat până la urmă în jos trei şerpaşi, i-am lăsat în faţă, apoi am plecat şi noi. I-am prins foarte repede, stăteau pe rucsacuri, nu făceau nimic. I-am întrebat ce se întâmplă şi ne-au spus că nu găsesc o scară peste o crevasă şi le e frică să continue. Şerpaşii sunt la muncă. E o mare diferenţă, noi suntem cu pasiunea, pentru ei e muncă. Ei îşi fac doar treaba, nu riscă, au familii acasă... Şi atunci am zis «hai să mergem noi să descoperim». Am plecat şi am deschis drumul până în tabăra unu", povesteşte alpinistul.

Ionescu şi Torok au aflat despre impactul pe care l-a avut cutremurul din Nepal asupra taberei de bază, unde aveau amplasate corturile, abia a doua zi după seism.

"Când ne-am întâlnit cu şerpaşii, unul dintre ei era bolnav, avea rău de altitudine şi a fost luat cu elicopterul, ne-au spus că a fost avalanşă în tabăra de bază. Nu am înţeles însă ce putea însemna avalanşă în tabăra de bază, la 5.300 de metri. Noi eram la în jur de 6.000. Am ajuns în tabăra unu, unde era echipa lui Zsolt, ne-au explicat ce s-a întâmplat, cum a venit avalanşa. Un prieten de-al lui Zsolt Torok, cameraman sau producător, care făcea un documentar despre tabăra de bază, a murit în tabăra de bază. Avea cortul alăturat de cel al lui Zsolt. În tabăra de bază am ajuns după trei zile. În ziua cutremurului am stat în tabăra doi, a doua zi am coborât în tabăra unu, unde am dormit o noapte şi abia apoi am ajuns în tabăra de bază. Lucrurile acolo erau clare - accidentaţii erau transportaţi. Existau condiţii de transport”, îşi aminteşte Justin Ionescu.

El mai spune că cel mai mult l-a şocat ”dezastrul” pe care l-a văzut când a ajuns în tabăra de bază.

”În viaţa mea nu am văzut aşa ceva. După trei zile, totul era răvăşit. Nu toată tabăra, porţiunea din mijloc, care arăta ca după un război. Au murit 18 oameni acolo. Mă consider norocos şi fericit pentru că, dacă aş fi fost cu Zsolt în tabăra lui, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Tabăra lui a fost dintre cele mai afectate. A avut noroc că nu a fost acolo", a mai spus Justin Ionescu.

În expediţia din Himalaya, prin care îşi propunea să urce cel mai înalt vârf din lume, Everest, aflat la 8.848 de metri altitudine, Ionescu a pierdut aproape tot echipamentul.

"Cu siguranţă e experienţa care m-a marcat cel mai mult în viaţă. Când vezi de ce ai fost ferit... Şi nu a lipsit mult. Alex Găvan era acolo, dar a avut noroc că nu se afla în zona afectată de avalanşă. Acum am ratat toată expediţia, am pierdut aproape tot echipamentul. Tot echipamentul meu de altitudine nu mai e, a rămas pe munte. L-am lăsat în tabăra doi cu gândul să ne odihnim şi să ne întoarcem. Noi facem depozite, am lăsat echipamentul acolo, pe care urma să-l recuperăm ulterior. Expediţia pe Everest costă în jur de 50.000 de euro, din care echipamentul se ridică la 5-10.000. Până la urmă asta e, viaţa nu are preţ. Ce e mai important e că toţi cei pe care îi cunoşteam nu au păţit nimic", explică alpinistul.

Întrebat dacă crede că şi divinitatea a contribuit la salvarea sa, Justin Ionescu a stat câteva momente pe gânduri, apoi a scos de sub tricou un şnur galben înnodat în jurul gâtului: "Mda, şnuruleţul ăsta galben e un talisman, pe care îl primeşti de fiecare dată când pleci pe un vârf de peste 8.000 de metri. Se face o «puja». O rugăciune către munte, să te protejeze. O fac de fiecare dată. Anul ăsta a fost diferit. Lama (n.r. - călugăr budhist) care a ţinut această slujbă era unul dintre şerpaşi. E un personaj de o bunătate fantastică, aşa cum îţi imaginezi un lama budhist. El ne-a ţinut slujba, foarte familiar, foarte intim. Nu a fost nimic pompos. Chiar m-am simţit apropiat de tot ce se întâmpla. Ulterior, puja chiar şi-a făcut treaba, m-a protejat. Eu cred în divinitate, dar nu sunt extremist şi nici practicant nu pot spune că sunt. Mă duc foarte rar la biserică. Pot spune că au fost trei lucruri care m-au ajutat să mă întorc teafăr: şansa, compania de asigurări şi puja".

A luat legătura cu familia abia la două zile de la cutremur

Justin Ionescu a luat legătura cu familia abia la două zile de la cutremur. Părinţilor lui le-a fost greu să creadă că e teafăr.

"Am neglijat şi nu am luat în considerare ce se putea întâmpla. Era o tură de aclimatizare uşoară, am considerat că e lipsită de riscuri şi nu am luat cu mine telefonul prin satelit. Şi-au făcut griji, vă daţi seama. Am reuşit să sun după două zile de la cutremur şi am anunţat că nu am păţit nimic. Am rugat pe cineva să sune acasă când am realizat ce s-a întâmplat. Am vorbit cu soţia, dar părinţii tot nu o credeau după tot ce văzuseră la televizor", a mai spus Ionescu pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă experienţa de 20 de ani de alpinism i-a salvat viaţa, Justin Ionescu a fost categoric: "De data asta doar şansa m-a ajutat". Continuă însă: "Şi a mai fost ceva, dacă îmi permiteţi, nu e reclamă ascunsă. Am beneficiat de o asigurare extraordinară. A fost o cireaşă de pe tort la şansa de anul ăsta. A venit şi ne-a luat elicopterul imediat. S-a stricat căderea de gheaţă care era amenajată cu scări, din cauza cutremurului. Asigurarea a funcţionat impecabil, elicopterul, când am sunat, a venit, m-a luat şi m-a coborât. Asigurarea a plătit tot, s-au interesat dacă sunt rănit".

E întrerupt din discuţie de apel telefonic, o nouă solicitare de interviu. Răspunde amabil, afirmativ, încercând chiar să glumească: "Sigur, vin cu motocicleta, cu mare plăcere, acum, dacă tot am scăpat (...) Anul trecut am urcat două vârfuri de peste 8000 de metri şi nu am fost băgat în seamă. Acum, că am scăpat la limită..."

Justin Ionescu mai spune că nu va renunţa la intenţia de a escalada cel mai înalt vârf fără a beneficia de oxigen suplimentar: "Sigur, vreau să continui, eu am un proiect «Everest pentru România». Şi pentru federaţie şi pentru România este important ca Everestul să fie urcat fără oxigen. Am fi printre puţinele ţări cu oameni care au urcat Everestul fără oxigen suplimentar. Ar fi o realizare foarte mare. Au mai încercat români, dar nu e aşa de simplu. Şi Horia Colibăşanu a încercat anul trecut, dar nu a avut şansa. A bătut vântul şi nu se poate. Dacă bate vântul cu mai mult de 30 de kilometri pe oră, riscurile pentru cei care urcă fără oxigen sunt foarte mari. Rişti să te alegi cu degerături, spre sută la sută, şi nu merită. Rişti să-ţi pierzi mâini, picioare, nas pentru a urca Everestul. E un obiectiv greu de îndeplinit. Aşa e în sport. Şi să câştigi o Olimpiadă sau un Campionat Mondial e foarte greu. Cam aşa e şi aici. Vreau să continui acest proiect, nu ştiu însă dacă la anul. Mi-am dat seama că riscurile sunt destul de mari, poate mai mari decât la alţi «optmiari»".

Ionescu recunoaşte însă faptul că Everestul a devenit şi o afacere: "E normal, orice se cumpără, se vinde. E natural. E o întreagă industrie. E comercial, da. Dacă mergi cu şerpaşul şi cu oxigen, eşti într-o expediţie comercială. Sunt însă câţiva oameni, o mână, care au reuşit să urce fără oxigen".

Justin Ionescu este alpinist din 1995. De la începutul anului 2015, este preşedintele Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a devastat Nepalul luna trecută a provocat decesul a peste 7.000 de oameni şi rănirea altor 14.000.