♦ România a avut de departe cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană în februarie, cu două procente mai mare faţă de inflaţia din Croaţia, următoarea clasată ♦ Creşterea veniturilor, majorarea deficitului bugetar, creşterile de taxe şi transmisă întârziată sunt principalele motive.

Cererea internă din România creşte, pe măsură ce veniturile – salariile, pensiile, businessul – cresc, încep explicaţiile analiştii financiari consultaţi de ZF despre inflaţia din România, care este de departe cea mai mare din Uniunea Europeană.

„Cererea de consum creşte foarte repede, vânzările cu amănuntul cresc foarte repede, avem o cerere care creşte, o dinamică a salariilor destul de înaltă, în termeni reali, ceea ce menţine o creştere“, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari, pune pe primul loc creşterile de taxe, care s-au transferat în preţuri la început de an şi au adus cel puţin un punct procentual la creşterea inflaţiei de la începutul anului.

„De departe avem cea mai mare inflaţie din UE, cu aproape două puncte peste următorul clasat. Cred că vine din creşterea de taxe şi doar creşterea de taxe a adăugat cel puţin un punct procentual“, spune el, pentru ZF.

Despre creşterile de taxe ca factor al creşterii inflaţiei vorbeşte şi Ionuţ Dumitru, care adaugă că cel mai mare şoc a fost în ianuarie, după care efectul creşterilor de taxe s-a mai disipat în februarie. Cu toate acestea, timp de 12 luni se vor mai resimţi efecte ale creşterilor de taxe care au intrat în vigoare la început de 2024.

„Am avut şi acest factor de la 1 ianuarie de creşteri de taxe, de aceea am avut acea reinflamare a inflaţiei, dar este tranzitorie. Este clar că îşi menţine impactul cel puţin 12 luni“, spune Ionuţ Dumitru.

El a mai adăugat însă un factor: inflaţia industrială care s-a transferat cu întârziere în preţurile de consum. Economiştii spun că majorarea indicelui preţurilor producţiei industriale se transferă, de obicei, în preţurile de consum într-un termen de 6-12 luni. Practic, companiilor industriale le cresc costurile de producţie – energie, materie primă, resursă umană etc. – şi, într-un final, acestea le transferă pe lanţ până la consumatorul final. Cu toate acestea, teoria economică nu s-a văzut în practică în ultimii doi ani, pentru că inflaţia din industrie a ajuns în vara lui 2022 şi la peste 50%, în vreme ce inflaţia preţurilor de consum a fost de maxim 17%, în toamna aceluiaşi an.

Acum, explică Ionuţ Dumitru, producătorii au continuat să transmită creşterile de costuri din anii trecuţi şi la început de 2024.

„Dacă vă aduceţi aminte, inflaţia la producător a ajuns la peste 50%. Am avut în acelaşi timp inflaţia la consumator semnificativ mai mică. Consumatorul a fost protejat, dar consumatorul industrial nu prea avea o alternativă, decât să plătească preţurile foarte mari. Producătorii probabil au continuat să transmită către consumatorul final creşteri de preţuri, de aceea probabil avem încă aceste creşteri mari.“

Un alt factor, completează Adrian Codirlaşu, este reprezentat de anumite politici protecţioniste, cum au fost plafonările de preţuri sau interzicerea unor importuri. Plafonarea unor preţuri nu a făcut nimic altceva decât creşterea altor preţuri, este de părere economistul, în vreme ce interzicerea unor importuri ucrainene în România, în condiţiile în care alte ţări europene nu au interzis importuri.

„Avem toate aceste politici protecţioniste, care pun presiune suplimentară pe consumator, pentru că acesta plăteşte. Este vorba şi de plafonări şi, de asemenea, că interzicem anumite importuri din Ucraina, în vreme ce alte ţări nu au interzis importuri“