RTC Holding se reorganizeaza si asteapta investitori strategici

Postat la 21 februarie 2006 2 afişări

Daca ar fi sa-si rezume in cat mai putine cuvinte strategia de business de anul trecut, Octavian Radu ar putea spune cu mana pe inima "am cumparat". Pentru 2006, fondatorul RTC se gandeste, insa, la o alta "conjugare".

Daca ar fi sa-si rezume in cat mai putine cuvinte strategia de business de anul trecut,  Octavian Radu ar putea spune cu mana pe inima "am cumparat". Pentru 2006, fondatorul RTC se gandeste, insa, la o alta "conjugare".

 

Am inceput anul prin reorganizarea holdingului controlat de familia mea. Am redus numarul diviziilor din RTC la sase fata de 13 cate avea anterior", explica Octavian Radu noua structura a grupului sau, care reuneste mai bine de 50 de companii. Iar cand vorbeste despre noua strategie a RTC Holding, omul de afaceri o face din living-ul unei vile din Straulesti, care ii este, in acelasi timp, si locuinta, si birou.

 

Practic, Octavian Radu isi conduce afacerile de acasa, sedintele cu managerii diviziilor din grupul sau organizandu-se in sufragerie - locul unde, de altfel, se si mananca in familie. Partea buna este ca directorii din RTC nu au de batut un drum lung cand sunt convocati la sedinte, deoarece majoritatea acestora locuiesc in case vecine cu cea a patronului lor.

 

In cei 15 ani de activitate, structura grupului s-a imbogatit cu zeci de firme, care fie au fost create de la zero, fie au fost cumparate. Implicit, RTC a crescut mult si in termeni de venituri si de profit, insa a aparut o problema de management: devenise prea greu de administrat. De unde si nevoia de reorganizare. Radu a regandit totul de unul singur. De ce nu a apelat la serviciile unei companii de consultanta de management care isi castiga painea din astfel de proiecte?

 

"Cred ca sunt un consultant bun si eu", marturiseste Radu. Acum, cele sase divizii care alcatuiesc grupul sunt Office (distributie de papetarie B2B), Diverta (retail de papetarie si produse multimedia), Mobishop (retail si distributie de cartele preplatite si echipamente de telefonie), TCE (transport), IT (distributie, retail, service) si business-uri emergente - cel mai important dintre acestea fiind real-estate-ul. Totusi, lucrurile nu vor ramane prea mult timp batute in cuie, Radu propunandu-si sa vanda cateva dintre aceste divizii in doi-trei ani.

 

Cum se impaca insa campania de achizitii de anul trecut cu decizia de a vinde o parte din afaceri? Practic, antreprenorul a cumparat companii din diverse sectoare de activitate din ratiuni de oportunism, strategie sau chiar sentimentalism - cazul Depozitului de Vinuri. Doar in 2006, Radu a inclus in portofoliul sau firme de distributie si retail IT (Best Computers), integrare de sisteme (Sistec), productie de papetarie (Flaro Sibiu), distributie de carte (Pro Noi din Republica Moldova), distributie de cartele preplatite.

 

Reorganizarea grupului este sinonima cu o mai buna "impachetare" a companiilor componente in functie de domeniul de activitate. Gratie noilor structuri vor putea fi folosite atat de des invocatele "sinergii de grup", mai pe romaneste spus: reduceri de costuri prin centralizarea departamentelor-cheie. Pe de alta parte, noul "ambalaj" va crea o structura mai clara si in ochii potentialilor investitori. Octavian Radu nu isi vinde o parte din afaceri pentru a se retrage la pensie.

 

Nevoia de investitii sustinute pe o piata din ce in ce mai matura (mai ales in conditiile integrarii in Uniunea Europeana) nu poate fi satisfacuta doar din propriul profit si din credite bancare. De aceea este nevoie ca o parte din diviziile RTC sa atraga investitori strategici care vin si cu bani, si cu contracte (cazul diviziei de transport si al celei de retail si distributie de cartele preplatite). Omul de afaceri va finanta o parte din business-ul sau - divizia de IT, mai exact - si printr-o listare la bursa.

 

"Voi unifica toate companiile din IT pe care le detin intr-o singura societate, care va fi scoasa pe Bursa, cel mai probabil in 2008", estimeaza Octavian Radu. Pana atunci, el trebuie sa ajunga la un acord cu actionarii minoritari care au rezultat in urma cumpararii pachetului majoritar in mai multe societati, cum este cazul Best Computers, Best Distribution sau Sistec. Antreprenorul estimeaza ca din divizia IT a grupului RTC, care se va numi Best Computers, el urmeaza sa detina 58,7% din actiuni, in vreme ce cei 15 actionari minoritari vor detine pachete cuprinse intre 0,3 si 4,2%. "Celor care nu vor fi de acord cu aceasta impartire voi incerca sa le cumpar actiunile", marturiseste Radu.

 

Fondatorul grupului este de parere ca, acum, afacerile sale din IT valoreaza cu 10-20% mai putin decat capitalizarea bursiera a Flamingo. Avand in vedere ca grupul IT al carui pachet principal este detinut de Dragos Cinca valoreaza pe BVB circa 62 de milioane de euro, divizia IT controlata de Radu are o valoare cuprinsa intre 50 si 55 de milioane de euro. Estimarea este valabila pentru momentul actual, pentru sfarsitul anului el estimand o valoare mai mare. De altfel, Radu vrea sa intareasca brandul Best Computers prin francizarea acestuia catre retaileri IT din provincie.

 

Intr-o faza avansata sunt si discutiile privind vanzarea diviziei de transport si curierat (TCE) catre niste investitori strategici din Austria. "Vreau sa intram cu TCE intr-o mare organizatie de logistica. Acum ne interconectam sistemele", spune Radu. Tot varianta vanzarii catre un strategic este aleasa si preferata si pentru Mobishop, divizia care, potrivit estimarilor RTC, va avea cea mai mare cifra de afaceri la nivel de holding - circa 100 de milioane de euro. Insa nivelul EBITDA (profitul inainte de plata dobanzilor bancare, a taxelor si inainte de scaderea deprecierii si a amortizarii) pentru aceasta activitate sunt insa mici: circa 2,2% in 2005.

 

Antreprenorul va mai pastra in proprietatea sa distributia de papetarie business-to-business, ajunsa la maturitate, afacerea sa de suflet - reteaua Diverta - si afacerile emergente. Revolutia care va incepe in RTC nu este o premiera pentru acest holding. Radu si-a vandut o parte din actiuni in momentul in care avea nevoie de capital, rascumparandu-si ulterior o parte din afacere.

 

In 1997, omul de afaceri a vandut 60% din cele cinci firme care formau pe atunci grupul RTC catre francezii de la Arjo Wiggins Appleton (AWA), unul din principalii producatori si distribuitori de hartie din lume. Ulterior, Radu a rascumparat trei din cele cinci companii controlate de AWA. Din cate spune el, rascumpararea acestora s-a facut printr-un schimb de actiuni, la care s-a adaugat o componenta cash de aproximativ doua-trei milioane de euro.

 

Cele sase divizii care compun acum RTC au structuri de management independente, fiecare avand presedinte, director financiar, director de marketing separati, la nivel de holding existand un consiliu de supraveghere format din presedinte (Octavian Radu), director financiar, director de comunicare si marketing, precum si un responsabil pe resurse umane.

 

Pana de curand, RTC a avut un coordonator operational in persoana lui Sorin Buga care, dupa 10 de ani de activitate alaturi de Radu, a decis sa iasa din afacere. Acum, preocuparile strategice pentru urmatorii ani ale fondatorului RTC sunt listarea diviziei IT si atragerea de investitori strategici. De ce nu listeaza tot grupul pentru a simplifica lucrurile?

 

"Holdingul RTC este foarte diversificat si asta ar putea deruta investitorii care vor, de obicei, sa investeasca intr-un singur domeniu", explica omul de afaceri. Totusi, listarea intregului holding nu este o varianta pe care sa o excluda in totalitate. Aceasta insa pe un termen mai lung (2010) si in urmatoarea formula: RTC sa fie listat ca entitate actionara in mai multe companii - probabil listate si ele pana cand acest scenariu ar putea deveni realitate.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/rtc-holding-se-reorganizeaza-si-asteapta-investitori-strategici-978975
978975
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.