Prima biserică a Mănăstirii Miclăuşeni a fost ridicată de vornicul Ioan Sturdza în 1782, o biserică de lemn cu hramurile „Sf. Voievozi” şi „Buna Vestire” pentru a servi ca paraclis al curţii boiereşti.

Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza, fiul lui Ioan Sturdza, şi soţia sa Elenco, au reconstruit biserica, aşa cum poate fi văzută astăzi, apelând la stilul neoclasic. În anul 1904, biserica a fost restaurată fără a i se schimba aspectul exterior. Din cauza primului război mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C. Sturza a ridicat bunurile bisericeşti şi le-a dus la palat, fiind restituite bisericii în 1931.

În 1944, din cauza celui de-al doilea război mondial, Ecaterina Cantacuzino (fiica lui Gheorghe şi a Mariei Sturdza) a luat cu ea odoarele bisericii.

„Rămasă văduvă şi neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârşitul vieţii sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăuşeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinţii săi (Gheorghe Sturdza şi Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) şi toate dependinţele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.” (wikipedia)

La data de 1 mai 1953, autorităţile comuniste au desfiinţat aşezarea monastică, reinfiinţată în 1994, la iniţiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei.

Castelul Sturdza de la Miclăuşeni este cel de-al doilea monument al ansamblului. La începutul secolului al XVII-lea, vistiernicul Simion Stroici a construit aici un conac pe care îl lasă moştenire, împreună cu împrejurimile şi alte avuţii, fiului şi nepotului său. Cei din urmă neavând urmaşi, lasă domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau. Aceştia şi-au împărţit averea în 1699, moşia Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza.

Cititi mai multe pe www.one.ro