Semnal de alarmă în Australia. Ziarele au fost editate cu textele acoperite cu tuş negru. Protest puternic faţă de cenzură
Articolele de pe primele pagini ale ediţiilor de luni ale marilor publicaţii australiene au fost acoperite cu tuş negru, parte a unei campanii prin care se cere Guvernului să asigure o mai bună protecţie a libertăţii presei, potrivit dpa.com.
Astfel, pe prima pagină a fiecărei publicaţii a fost tipărit un document guvernamental acoperit cu tuş negru, pentru a arăta nivelul ridicat al cenzurii, precum şi texte prin care se cere modificarea legilor privind penalizarea jurnalismului şi a informatorilor.
The Sydney Morning Herald a cerut o "reformă legislativă profundă pentru a stopa fenomenul de suprimare a informaţiilor", în timp ce The Australian a denunţat "atacul susţinut la adresa drepturilor jurnaliştilor".
19 organizaţii de media şi uniuni de jurnalişti şi-au unit forţele pentru campania "Your Right to Know" (Ai dreptul de a şti), după gafa gravă pe care a făcut-o Guvernul australian în luna iunie, când sediul unui radiodifuzor public, ABC, şi locuinţa unui reporter al companiei News Corp. au fost percheziţionate în căutarea unor documente guvernamentale divulgate ilegal. Aceştia publicaseră anterior două informaţii jenante pentru Guvern.
În cadrul campaniei se cer mai multe modificări ale legislaţiei, inclusiv dreptul de a contesta mandatele de percheziţie şi un regim care să limiteze documentele ce pot fi marcate ca "secrete".
Grupurile media au denunţat şi legile care permit Guvernului şi oficialilor să acopere scandaluri şi să ascundă sau să restricţioneze informaţii.
Coaliţia media arată că, în ultimii 20 de ani, peste 60 de noi legi au fost instituite, unele dintre acestea incriminând efectiv jurnalismul şi penalizând informatorii.
"Australia prezintă riscul de a deveni cea mai secretoasă democraţie din lume", a spus David Anderson, şeful radiodifuzorului public ABC, într-un comunicat.
Între timp, şeful poliţiei federale australiane, Reece Kershaw, a declarat unui comitet din Senat care investighează percheziţiile şi cazurile de încălcare a libertăţii presei că este în curs revizuirea modului în care sunt gestionate anchete sensibile.
Pe posturile de televiziune au fost difuzate reclame care invită spectatorii să reflecteze la întrebarea: "Atunci când Guvernul vă ascunde adevărul, ce ascunde el de voi?".
Premierul Scott Morrison a declarat că Guvernul "crede în continuare în libertatea presei", însă a subliniat că jurnaliştii nu sunt deasupra legilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro