♦ Scăderea abruptă a producţiei de gaze de pe uscat abia va putea fi acoperită de noile volume din Marea Neagră, astfel că România va avea nevoie de toate cantităţile pentru propriul său consum. Dacă nimic nu se schimbă în zona de producţie pe uscat, exportul de gaze din Marea Neagră poate şubrezi siguranţa alimentării interne.

Amânarea pentru o pe­rioadă nepermis de mare a proiectelor de explorare şi producţie de gaz din Marea Neagră pune România într-o situaţie greu de imaginat.

Astfel, aceste volume noi abia vor putea acoperi cererea internă în 2030 în contextul declinului abrupt al producţiei de pe uscat. Dacă nimic nu se schimbă din zona de producţie pe uscat, exportul de gaze din Marea Neagră poate şubrezi siguranţa alimentării interne, fiind cu atât mai necesar ca noile volume să ajungă la consumatorii de aici. În noua lege offshore însă, producătorii din Marea Neagră nu mai au nicio obligaţie privind vânzarea gazului în România, chiar dacă aceste volume sunt necesare pentru acoperirea cererii de aici. „Prin lansarea proiecte­lor de gaze din Marea Neagră în acest moment mai degrabă se limitează scă­derea de producţie de pe uscat decât se creează oportunitatea unor viitoare exporturi“, spune Szabolcs Nemes, ma­naging partner în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger România.

Potrivit calculelor ZF bazate pe Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pentru perioada 2020-2029 realizat de Transgaz, compania naţională de transport al gazului natural, la nivelul anului 2030 producţia internă de gaze naturale, care include cantităţile extrase de OMV Petrom, Romgaz, perimetrul Neptun Deep şi volumele Black Sea Oil and Gas, va ajunge la circa 12 miliarde de metri cubi, an în care consumul va fi de 12,4 miliarde de metri cubi.

Practic, statisticile oficiale arată că perioada în care proiectele de producţie din Marea Neagră îşi vor atinge maximul va coincide cu scăderea semnificativă a producţiei pe uscat, astfel că la final producţia internă doar va putea acoperi cererea.

Spre exemplu, în cazului proiectului Neptun Deep, acolo unde acţionari cu procente egale sunt OMV Petrom şi Romgaz (statul român), vârful de producţie, estimat la 6 miliarde de metri cubi pe an, ar putea fi atins în perioada 2028-2030, asta dacă producţia chiar va începe în 2027. În statisticile Transgaz, de exemplu, startul proiectului era estimat pentru anul 2024, dar din cauza schimbărilor legislative, care au dus la exitul ExxonMobil din proiect, producţia ar putea fi demarată abia în 2027. Mai departe, nici la Black Sea Oil & Gas (BSOG) lucrurile nu au mers conform planurilor, aşa că producţia nu a început anul trecut, ci este estimată pentru finalul primului semestru de anul acesta. Aici, pe vârf de producţie, se va putea extrage circa un miliard de metri cubi de gaze, după care urmează perioada de declin.

Dacă proiectul Neptun Deep nu va fi demarat nici în 2027, atunci, până la finalul acestei decade, România va trebui să importe jumătate din necesarul său de consum, unul dintre cele mai pesimiste scenarii de lucru din acest moment.