Se spune că noua criză bancară din Occident este încă o eroare a capitalismului, un semn că trebuie schimbat ceva în sistem. Există alte sisteme pentru comparaţii? Sigur că da: există capitalismul de stat al Chinei care l-a propulsat la conducere pe cel mai puternic dictator comunist al lumii moderne, există sclavagismul sub dictatura totalitară dinastică demnă de Evul Mediu din Coreea de Nord,  există capitalismul capturat de oligarhi şi de serviciile secrete din Rusia, există multe.

Există şi viziunea socialistă a Venezuelei, care se poate reduce la doar două aspecte – Ferrari scumpe pe străzi şi copii flămânzi în case, scrie The New York Times. În capitala ţării, un magazin vinde genţi Prada şi un televizor ultrawide de 110” cu 115.000 de dolari. Nu departe s-a deschis un dealer Ferrari, în timp ce un nou restaurant permite oricui îşi permite să savureze o masă de la înălţimea unei macarale uriaşe cu vedere la oraş. Nu este deloc ieftin. „Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?” strigă gazda restaurantului la microfon către clienţii entuziasmaţi în timp ce aceştia cântă în cor o melodie de Coldplay. Acestea nu se întâmplă la Dubai sau Tokio, ci la Caracas, capitala Venezuelei, unde o revoluţie socialistă promitea cândva egalitate şi sfârşitul burgheziei. Oamenii conducerii încă se mai alintă cu titlul de revoluţionar. Economia Venezuelei a făcut implozie  în urmă cu aproape un deceniu, provocând un flux imens de migranţi într-una dintre cele mai grave crize din istoria modernă a Americii Latine. Acum există semne că în ţară se instalează o nouă normalitate dezorientantă, cu produse pentru folosinţa zilnică uşor disponibile, cu sărăcia care începe să scadă – şi cu bule de bogăţie surprinzătoare. Acest lucru a lăsat guvernul socialist al preşedintelui autoritar Nicolás Maduro să conducă o economie ameliorată, în timp ce opoziţia se chinuie să se unească, iar Statele Unite reduc sancţiunile petroliere care au ajutat la distrugerea finanţelor ţării.

Condiţiile rămân îngrozitoare pentru o mare parte a populaţiei şi, în timp ce hiperinflaţia care a paralizat economia s-a moderat, preţurile încă se triplează de la an la an.

„Au fost capabili să se adapteze la multe dintre problemele lor după ce sancţiunile au fost implementate prin dolarizare şi astfel, în timp, începe să pară că sunt capabili să ajungă la un statut care ajută practic elitele de acolo, dar săracii sunt încă foarte, foarte săraci.’’

Mark A. Wells, secretar adjunct de stat

Dar, odată cu relaxarea restricţiilor guvernamentale privind utilizarea dolarului american pentru a frâna colapsul economic, activitatea de afaceri revine la ceea ce a fost odată cea mai bogată naţiune din regiune.

Drept urmare, Venezuela este din ce în ce mai mult o ţară a celor care au prea mult şi a celor care nu au deloc şi una dintre cele mai inegale societăţi din lume, potrivit Encovi, un sondaj al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale al Universităţii Catolice Andrés Bello din Caracas. Maduro s-a lăudat că economia a crescut cu 15% anul trecut faţă de anul precedent şi că au avansat şi colectarea de taxelor şi exporturile, deşi unii economişti subliniază că traiectoria economiei este înşelătoare, deoarece vine după ani de scăderi uriaşe. Dar pentru prima dată în ultimii şapte ani, sărăcia este în scădere: doar jumătate din naţiune trăieşte în sărăcie, o proporţie mai mică decât cea de 65% din 2021, potrivit sondajului Encovi. Însă studiul a constatat şi că cei mai bogaţi venezueleni sunt de 70 de ori mai înstăriţi decât cei mai săraci, punând naţiunea la egalitate cu unele ţări mai primitive din Africa.

Iar accesul la dolarii americani este adesea limitat la persoanele cu legături cu guvernul sau la cei implicaţi în afaceri ilicite. Un studiu de anul trecut realizat de Transparency International, o organizaţie de supraveghere anticorupţie, a constatat că afacerile ilegale, cum ar fi cele cu alimente, motorină, contrabanda de persoane şi cu gaze, reprezintă mai mult de 20% din economia Venezuelei. Deşi părţi din Caracas sunt pline de locuitori care îşi permit o gamă tot mai mare de bunuri importate, unul din trei copii din Venezuela suferea de malnutriţie în mai 2022, potrivit Academiei Naţionale de Medicină. Şapte milioane de venezueleni pur şi simplu nu au mai rezistat şi şi-au abandonat patria din 2015 până acum, arată cifrele Naţiunilor Unite.

Şi în ciuda noului slogan al administraţiei Maduro – „Venezuela este reparată” – mulţi trăiesc cu echivalentul a doar câţiva dolari pe zi, în timp ce angajaţii din sectorul public au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva salariilor mici. „Trebuie să mă dau peste cap”, spune María Rodríguez, de 34 de ani, un analist de laborator medical din Cumaná, un oraş mic departe de capitală, explicând că pentru a plăti mâncarea şi taxa de şcolarizare a fiicei ei se bazează pe două locuri de muncă, o afacere secundară în care vinde produse de înfrumuseţare şi bani de la rude. Yrelys Jiménez, o profesoară de grădiniţă din San Diego de los Altos, o localitate mai apropiată de Caracas, a glumit că salariul ei de 10 dolari pe lună înseamnă „hrană pentru azi şi foame mâine”. (Un meniu la restaurantul care permite mesenilor să mănânce la 50 de metri deasupra solului costă 140 de dolari.)

În ciuda acestor greutăţi, Maduro s-a concentrat pe promovarea indicatorilor economici în creştere ai ţării. „Se pare că persoana bolnavă îşi revine, se opreşte, merge şi aleargă”, a spus el într-un discurs recent, comparând Venezuela cu un pacient din spital vindecat brusc.Schimbarea politicii Statelor Unite faţă de Venezuela a avut parţial un efect bun asupra administraţiei sale.

În noiembrie anul trecut, după ce administraţia Maduro a fost de acord să reia discuţiile cu opoziţia, administraţia Biden a eliberat pentru gigantul Chevron o licenţă extensibilă de şase luni pentru a extrage petrol în Venezuela. Acordul prevede ca profiturile să fie folosite pentru a achita datoriile datorate companiei de către guvernul venezuelean. Şi în timp ce Statele Unite încă interzic achiziţiile de la compania petrolieră de stat, ţara şi-a majorat vânzările de petrol pe piaţa neagră către China prin intermediul Iranului, spun experţii în energie. Maduro iese din izolare şi în America Latină, deoarece o schimbare politică regională spre stânga a dus la dezgheţarea relaţiilor. Columbia şi Brazilia, ambele conduse de lideri de stânga recent aleşi, au restabilit relaţiile diplomatice. Noul preşedinte al Columbiei, Gustavo Petro, a fost deosebit de cald cu  Maduro, întâlnindu-se cu el în mod repetat şi acceptând un acord pentru importul de gaze naturale venezuelene.

Cu alegerile prezidenţiale planificate anul viitor şi cu guvernul paralel al opoziţiei desfiinţat recent, Maduro pare din ce în ce mai încrezător în viitorul său politic. Rata inflaţiei de anul trecut de 234% pune Venezuela pe locul al doilea în lume, în urma Sudanului, într-un clasament trist, dar este slabă în comparaţie cu hiperinflaţia observată în 2019, când rata a explodat la 300.000%, potrivit Băncii Mondiale. FMI se aştepta în 2018 la o inflaţie de 1.000.000%. Atunci, o găină de 2,5 kg costa 14,6 milioane bolivari, echivalentul a 2,2 dolari. Odată cu creşterea producţiei şi a preţurilor, Venezuela a început să vadă şi o creştere a veniturilor din petrol, exportul său principal. Producţia ţării de aproape 700.000 de barili pe zi este mai mare decât cea de anul trecut, deşi a fost de două ori mai mare în 2018 şi de patru ori mai mare în 2013, explică Francisco J. Monaldi, profesor de politici energetice din America Latină la Universitatea Rice. Slăbirea restricţiilor de către guvernul venezuelean asupra dolarilor a făcut mai uşor pentru unii oameni să folosească banii primiţi din străinătate. În multe cazuri, nu se plăteşte cu numerar. Venezuelenii cu mijloace folosesc din ce în ce mai mult aplicaţii digitale precum Zelle pentru a folosi dolari din conturi din afara ţării pentru a plăti pentru bunuri şi servicii. Cu toate acestea, oficialii americani descriu imaginea economică a Venezuelei ca fiind oarecum iluzorie.

„Au fost capabili să se adapteze la multe dintre problemele lor după ce sancţiunile au fost implementate prin dolarizare”, spune Mark A. Wells, secretar adjunct de stat, „şi astfel, în timp, începe să pară că sunt capabili să ajungă la un statut care ajută practic elitele de acolo, dar săracii sunt încă foarte, foarte săraci.’’ „Deci, nu este ca şi cum totul este mai stabil şi mai bine acolo”, a adăugat Wells. Maduro a preluat conducerea în urmă cu aproape 10 ani şi a fost ales ultima dată în 2018, într-un vot care a fost considerat în general un fals şi a fost dezavuat de o mare parte a comunităţii internaţionale. Convingerea larg răspândită că Maduro a câştigat în mod fraudulos a determinat Adunarea Naţională să considere preşedinţia vacantă şi să folosească o prevedere din Constituţie pentru a numi un nou conducător, pe Juan Guaidó, un fost lider studenţesc. El a fost recunoscut de zeci de ţări, inclusiv de Statele Unite, drept conducătorul legitim al Venezuelei. Dar, în calitate de şef al unui guvern paralel care supraveghea doar conturi financiare internaţionale îngheţate, el nu avea nicio putere în ţară. În decembrie, Adunarea Naţională l-a înlăturat pe Guaidó şi a renunţat la guvernul interimar, o mişcare considerată de unii observatori o încurajare pentru Maduro. O serie de persoane din opoziţie au anunţat că vor candida la alegeri primare programate pentru octombrie, chiar dacă mulţi analişti politici sunt sceptici că Maduro va permite un vot credibil. „Ceea ce Maduro are astăzi este o opoziţie dezarticulată şi dispersată”, a spus Guaidó într-un interviu. „De asemenea, are majoritatea oamenilor împotriva lui. El continuă să fie un dictator fără sprijin popular, cu o economie distrusă din vina lui, cu profesori, asistente, persoane în vârstă şi muncitori care protestează chiar acum în timp ce vorbim.” Chiar şi oameni precum Eugenia Monsalves, care deţine o companie de accesorii medicale în Caracas şi îşi trimite cele două fiice la şcoli private, sunt frustraţi de direcţia ţării. Deşi este din clasa de mijloc superioară, ea spune că trebuie să fie atentă cum îşi cheltuieşte banii.

„Ceea ce Maduro are astăzi este o opoziţie dezarticulatăşi dispersată. De asemenea, are majoritatea oamenilor împotriva lui. El continuă să fie un dictator fără sprijin popular, cu o economie distrusă din vina lui, cu profesori, asistente, persoane în vârstăşi muncitori care protestează chiar acum în timp ce vorbim.”

Juan Guaidó, fost lider studenţesc

Ea iese să mănânce în oraş doar ocazional şi a vizitat unele dintre noile magazine de lux ale Caracasului, dar fără să cumpere nimic. „Marea majoritate a venezuelenilor trăiesc într-o situaţie complicată, foarte complicată”, a spus ea. Monsalves crede că administraţia Maduro trebuie să plece, dar îşi face griji că cei mai buni candidaţi au fost forţaţi în exil sau descalificaţi. Opoziţia, a spus ea, nu s-a unit în jurul a ceea ce ar trebui să reprezinte prioritatea ei: un lider care poate energiza electoratul. „Este ceea ce îmi doresc cel mai mult, ca mulţi alţi venezueleni”, a spus ea. „Dar adevărul este că fără o viziune clară din partea opoziţiei, o platformă clară a unui singur candidat, cred că va fi greu”. Dar nici administraţia lui Maduro nu este un bloc compact. Ministrul petrolului Tareck El Aissami a demisionat recent sub presiunile unei ofensive anticorupţie pornite de preşedintele său. El Aissami era unul dintre cei mai puternici miniştri şi a jucat un rol principal în strategia Venezuelei de a ocoli sancţiunile americane. Demisia lui neaşteptată este un semn al tensiunilor din păturile de la conducere şi un semn că Maduro ar putea desfăşura o epurare politică, aşa cum se întâmplă adesea în dictaturi. Acuzaţiile de corupţie ar fi ridicole într-o ţară care vinde petrol pe piaţa neagră a Chinei folosindu-se de intermediari corupţi şi încasând bani necontabilizaţi, care invită la corupţie.  Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume. Anul trecut era văzută ca posibil înlocuitor al Rusiei ca sursă de ţiţei pentru Europa, iar schimbarea atitudinii SUA faţă de regimul lui Maduro a fost pusă pe seama acestei posibilităţi. Pentru scurt timp, Venezuela chiar a exportat petrol în Europa contra reducerii datoriei. Maduro a oprit livrările cerând carburanţi la schimb pentru ţiţei.