Sondaj CEC Bank: Aproximativ 66% dintre români îşi vor petrece concediul în România, iar 1 din 4 spun că bugetul este de 1.000-3.000 lei. Pentru 21% cheltuielile pot ajunge la 6.000 lei

Autor: Roxana Rosu Postat la 03 iulie 2024 32 afişări

Sondaj CEC Bank: Aproximativ 66% dintre români îşi vor petrece concediul în România, iar 1 din 4 spun că bugetul este de 1.000-3.000 lei. Pentru 21% cheltuielile pot ajunge la 6.000 lei

Aproximativ 66% dintre români îşi vor petrece concediul în România, iar 1 din 4 români spun că bugetul alocat anul acesta pentru vacanţă variază  între 1.000 - 3.000 lei, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro. 

Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanţă, 10,5% dintre respondenţi au menţionat că vor aloca sub 1.000 lei, aproape 26% au răspuns între 1.000 - 3.000 lei, 21% vor aloca între 3.000 - 6.000 lei, circa 14% şi-au programat între 6.000 - 10.000 lei, iar peste 7% intenţionează să cheltuiască peste 10.000 lei.

La întrebarea - Unde îţi vei petrece vacanţa anul acesta? – o treime dintre români spun că la mare, iar 27% au răspuns la munte, în timp ce aproape 7% îşi vor petrece vacanţa la rude/la ţară.

Totodată, peste 31% dintre respondenţi afirmă că îşi vor petrece vacanţa în străinătate.  

În ceea ce priveşte rezervările pentru vacanţă, 81% dintre români spun că se ocupă personal de acest aspect, în timp ce aproximativ 19% dintre ei apelează la serviciile unei agenţii de voiaj. 

Pentru 40% dintre participantii la sondaj vacant ava avea 7 zile, iar un procent apropiat, 38%, spun că vor merge doar 3-4 zile.

 Aproximativ 12% vor pleca 10 zile, iar puţin peste 6% vor petrece 14 zile sau chiar mai mult în vacanţă. 

Odihna reprezintă principalul motiv pentru 55% dintre românii care merg în vacanţă, în timp ce peste 31% dintre respondenţi declară că vor îmbina utilul cu plăcutul. Pentru 13,5% vizitarea obiectivelor turistice este principalul motiv pentru care merg în concediu în timp ce mai puţin de 1% dintre români au declarat că merg în vacanţă pentru cumpărături.  

La întrebarea - Îţi achiziţionezi online biletele la obiectivele turistice? – peste 42% dintre respondenţi afirmă că îşi cumpără biletele online în timp ce aproape 58% spun că nu fac acest lucru şi preferă să le achiziţioneze direct de la casele de bilete. 

Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 57,7% dintre respondenţi sunt salariaţi, 83,99% locuiesc la oraş, 37,86% au studii superioare.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vacanta,
romani,
timp,
alocare
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori