♦ Reducerea liniilor de finanţare externe nu a fost de natură să provoace probleme de lichiditate ca urmare a caracterului progresiv al ajustării şi a înlocuirii în totalitate a acestor surse cu depozite provenind din sectorul privat, în special de la populaţie, în viziunea BNR.

Finanţările acordate de băncile-mamă instituţiilor de credit de pe piaţa locală s-au diminuat semnificativ coborând până la 3,9 mld. euro în septembrie 2019, iar totalul finanţării a atins 8 mld. euro, faţă de un maxim istoric de 26 mld. euro la sfârşitul anului 2008, potrivit datelor BNR.

„Evoluţia structurii de finanţare a sectorului bancar a cunoscut unele ajustări graduale în ultimii ani, cea mai importantă fiind scăderea importanţei pasivelor externe, fapt ce a contribuit la reducerea costurilor băncilor. Finanţarea de la băncile-mamă s-a diminuat la 3,9 mld. euro, iar totalul finanţării a atins 8 mld. euro în luna septembrie 2019, faţă de un maxim istoric de circa 26 mld. euro la finalul anului 2008“, se arată în cea mai recentă ediţie a Raportului asupra stabilităţii financiare realizat de banca centrală.

Reducerea liniilor de finanţare externe nu a fost de natură să provoace probleme de lichiditate ca urmare a caracterului progresiv al ajustării şi a înlocuirii în totalitate a acestor surse cu depozite provenind din sectorul privat, în special de la populaţie, în viziunea BNR.

La începutul anilor 2000, fluxurile externe de capital pentru băncile locale oscilau în jurul a 1-2 mld. euro, iar până în 2008 s-au majorat de mai mult de zece ori, depăşind pragul de 20 mld. euro. Pe baza resurselor externe, băncile au intensificat creditarea începând din 2004, astfel că împrumuturile pentru populaţie şi companii s-au majorat până în 2008 la circa 50 mld. euro, iar în prezent împrumuturile totale oscilează în jurul a 56 mld. euro.

Băncile străine şi-au păstrat relativ constante liniile de finanţare acordate filialelor din România până la începutul anului 2012, după expirarea acordului Vienna Initiative privind menţinerea expunerilor principalelor grupuri bancare prezente pe piaţa locală. Procesul de dezintermediere din partea băncilor-mamă a fost relativ ordonat, însă în ultimii ani a accelerat ritmul de scădere al expunerii băncilor-mamă, astfel că resursele externe s-au ajustat.

Pasivele externe totale ale băncilor, care includ finanţările de la băncile-mamă, s-au diminuat în ultimii ani. De exemplu, în martie 2009, pasivele externe ale băncilor ajungeau la circa 24,5 mld. euro, din care mai mult de 80% erau finanţări de la băncile-mamă, respectiv 20,5 mld. euro. Iar în ultimii ani pasivele externe totale au coborât sub 10 mld. euro, finanţările de la băncile-mamă reprezentând mai puţin de 50%, conform statisticilor BNR.

Banca centrală a remarcat o modificare a pasivului bilanţier agregat, cu o întărire a finanţării bazate pe capital şi depozite atrase de pe piaţa locală, în detrimentul finanţării atrase de la băncile-mamă.

Deşi dezirabilă din perspectiva riscului de lichiditate, această evoluţie trebuie dublată de o întărire a elementelor eligibile pentru conversia în capital, în eventualitatea unor evoluţii nefavorabile ale capitalului unor instituţii de credit.

Procesul de dezintermediere a forţat băncile să atragă mai multe resurse locale, depozitele de la clientelă majorându-se de la un an la altul. Practic, retragerea resurselor străine din bănci din ultimii ani a fost compensată de creşterea substanţială a economisirii interne.

În ultimii ani, depozitele atrase de bănci de pe plan local au reuşit să depăşească volumul creditelor acordate, ceea ce a diminuat dependenţa instituţiilor de credit de finanţarea externă de la băncile-mamă.

Dacă în anii 2000-2003 depozitele atrase de la clienţii rezidenţi erau cuprinse între 7 şi 10 mld. euro, până în 2008 s-au majorat la 38 mld. euro, pentru ca în 2018 resursele atrase de pe piaţa locală să ajungă la circa 75 mld. euro.

În primăvara anului 2009, BNR şi Fondul Monetar Internaţional, alături de BERD, BEI, Comisia Europeană au negociat angajamentul supranumit „Iniţiativa de la Viena“ cu nouă grupuri financiare străine, care aveau atunci o prezenţă semnificativă pe plan local, privind menţinerea expunerii pe România. Prin acest acord grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin - Erste Bank, Raiffeisen, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank - se angajaseră să menţină nivelul expunerii pe piaţa românească la nivelul din martie 2009 şi al ratei de solvabilitate a sucursalelor peste 10%. Cu toate că primul acord de la Viena a fost de tipul „gentlemen“s agreement“, România şi alte ţări din zonă au rămas protejate de riscul unor retrageri masive de capital. Acordul a expirat în primăvara lui 2011, însă nu a produs niciun şoc imediat la nivelul expunerilor, ci traptat din a doua jumătate a lui 2011 conturându-se din ce în ce mai vizibil faimosul Ñdeleveraging“.

Diminuarea finanţărilor străinilor de pe piaţa din România poate fi pusă şi pe seama faptului că volatilitatea de pe unele pieţe din Europa a determinat unele grupuri bancare străine să retragă bani şi să îi repatrieze în ţările de origine.

Băncile străine confruntate cu probleme de lichiditate pe pieţele de origine au încercat să determine filialele din România să se bazeze mai mult pe depozitele atrase de la clienţii locali, în special de la populaţie.

Evoluţia datoriei externe a băncilor este legată şi de evoluţia creditării în România. Băncile străine, confruntate cu reglementări mai stricte privind lichiditatea şi capitalul pe pieţele de origine, au preferat să-şi retragă liniile de finanţare, mai ales că până în ultimii ani băncile locale s-au plâns de lipsa cererii de credite în valută.

În ultimii ani, creditarea în valută a fost pe un trend descendent, în condiţiile în care costul împrumuturilor în lei s-a apropiat de dobânzile la cele în valută, iar clienţii potenţiali au preferat să nu îşi mai asume riscul valutar. În condiţiile în care nu au găsit cerere solvabilă, instituţiile de credit au avut posibilitatea să decidă să ramburseze o parte din resurse la băncile-mamă. Şi BNR a aplicat măsuri prudenţiale pentru limitarea riscurilor asociate creditelor în valută acordate debitorilor neacoperiţi la riscul valutar.

În ultimii ani, depozitele atrase de bănci de pe plan local au reuşit să depăşească volumul creditelor acordate, ceea ce a diminuat dependenţa instituţiilor de credit de finanţarea externă de la băncile-mamă. Dacă în anii 2000-2003 depozitele atrase de la clienţii de pe piaţa românească erau cuprinse între 7 şi 10 mld. euro, până în 2008 s-au majorat la 38 mld. euro, pentru ca în 2018 resursele atrase de pe piaţa locală să ajungă la circa 75 mld. euro.