Ştefan Deaconu, profesor de drept constituţional: prevederea „veghează la respectarea procedurilor” nu înseamnă să stai să te uiţi, ci să fii implicat. Curtea Constituţională era chemată să verifice respectarea corectitudinii votului
Curtea Constituţională trebuia să verifice dacă s-au respectat procedurile legale în alegeri şi putea să ia această decizie de invalidare, dacă ar fi avut informaţiile, încă înainte de alegerile prezidenţiale din turul întâi sau imediat după acestea, dar probabil n-au avut atunci toate datele, a spus pentru Ziarul Financiar Ştefan Deaconu, profesor de drept constituţional.
„Curtea a fost sesizată acum cu mai multe informaţii şi a luat decizia. Vom vedea în motivare ce date a avut la dispoziţie pentru invalidare, probabil infomaţiile de la CSAT şi de la alte autorităţi ale Statului. N-am fost surprins de decizie, pentru că am văzut informaţiile publice din ultimele zile. Erau indicii clare privind nerespectarea legislaţiei finanţării candidaţilor în cadrul procesului electoral”, a mai spus profesorul.
Ştefan Deaconu spune că este adevărat că e pentru prima dată când se ia în România o astfel de decizie cu impact major, dar instituţiile statului sunt chemate să ia decizii în funcţie de prevederile legale. „În 2000, Curtea Supremă din Statele Unite a decis cu o majoritate de 5 la 4 preşedintele Statelor Unite după ce voturile fuseseră renumărate şi au avut loc contestaţii ale procesului electoral.”
Toată puterea Curţii în ceea ce priveşte deciziile luate până acum în aceste alegeri, inclusiv invalidarea candidatului Diana Şoşoacă, pleacă de la sintagma „veghează”, care înseamnă în acelaşi timp „observă” şi „acţionează”.
„În 2007, când s-a reproşat preşedintelui de atunci că a intervenit în funcţionarea unor instituţii, Curtea Constituţională a hotărât că atât timp cât în Constituţie se prevede că preşedintele României «veghează» la funcţionarea instituţiilor publice, este normal ca preşedintele să se implice şi nu i se poate reproşa că este mult prea activ. Deci, sintagma «veghează» înseamnă inclusiv acest tip de intervenţie, de invalidare a alegerilor, dacă se dovedeşte că procesul electoral nu respectă legislaţia în vigoare, în cazul acesta prevederile privind finanţarea”, a mai spus Ştefan Deaconu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro