Strategii pe piaţa bijuteriilor

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 27 iunie 2018 1010 afişări

Nu e greşit să spui că PANDORA a devenit un fenomen pe piaţa locală a bijuteriilor, iar cozile pe care le întâmpini în magazine în perioadele aglomerate ilustrează perfect apetitul românilor pentru produsele companiei. De ce a fost totuşi nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte strategia PANDORA pentru anii ce urmează?

„Este prima oară după mulţi ani când avem o strategie coerentă şi care ne reprezintă”, spune Anca Alimănescu, country managerul Pandora România. Compania pe care o reprezintă a intrat pe piaţa locală a bijuteriilor în 2011, atunci când aceasta era împărţită între B&B Collection, Cellini, Helvetansa, Micri Gold sau Sabion. Astăzi, Pandora este lider pe o piaţă estimată la 50 milioane de euro, are 80 de angajaţi şi operează direct 12 magazine; compania lucrează şi cu trei parteneri în franciză, numărul total al unităţilor care comercializează produsele ajungând la 38.

Cifra de afaceri înregistrată de Pandora României a ajuns la 74,4 milioane de lei în 2016, în vreme ce profitul a ajuns la aproape 1,8 milioane lei, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile. La nivel global, Pandora are în jur de 10.000 de angajaţi. Anca Alimănescu are 31 de ani şi lucrează în cadrul companiei din 2012, ocupând diferite posturi de-a lungul timpului, până la cel de country manager.

Rolul său în cadrul companiei este atât de a crea şi implementa o strategie coerentă, cât şi de a asigura profitabilitatea companiei. „Am lucrat un an de zile alături de clusterul din Europa de Est şi de celelalte; scopul pentru perioada următoare este să fim mai coerenţi decât până acum, pentru că totuşi Pandora e o companie tânără. Şi atunci când eşti tânăr, capeţi experienţă pe măsură ce faci lucruri”, descrie Alimănescu perspectiva sa asupra dezvoltării companiei. Ea sintetizează astfel noua strategie a Pandora: „Mai puţin despre produs şi mai mult despre om.

Deşi a intrat în urmă cu şapte ani pe piaţa din România, Pandora nu s-a bucurat de un succes foarte mare în primii ani, potrivit reprezentantei companiei. Motivul a fost dezvoltarea calculată, spune ea: „Nu e doar o chestiune de a cuceri teritorii, ceea ce în mod normal se întâmplă în primii ani de dezvoltare; eu una nu am fost fanul unei dezvoltări rapide, am preferat să aştept şi câţiva ani pentru a intra într-o locaţie sau într-un oraş. Alimănescu spune că a preferat să facă acest pas doar atunci când economia, oamenii, cultura sau obiceiurile de consum erau pregătite să primească produsele Pandora. „Nu vreau să deschid locuri pe care să le închid, nu îmi plac lucrurile astea; mai bine mai încet şi corect decât repede şi de pomană, îşi descrie ea filosofia de management.

De asemenea, subliniază ea, în condiţiile în care în România retailul se face prin mall-uri, nu poţi să te duci într-un oraş şi să îţi asumi riscul de a avea un magazin stradal; aminteşte totuşi că Pandora are două astfel de unităţi, la Sibiu şi Timişoara. Investiţia medie într-un magazin se ridică la aproximativ 100.000 de euro, fără a include aici şi stocul de marfă. „În funcţie de suprafaţă, poţi ajunge să ai sume uriaşe blocate, pentru că ai marfă care stă în vitrină, spune Anca Alimănescu.

„Evident, toate bijuteriile noastre sunt pentru femei; pentru fiecare faţetă a personalităţii ne dorim să existe ceva. Dacă la început Pandora considera că se adresează unei anumite categorii de vârstă, unui anumit tip de venit, acum nu mai considerăm asta; timpul ne-a arătat că avem clienţi de la 18 ani până la bunici, oamenii fideli nouă nu au o anumită vârstă”, descrie ea motivele pentru care brandul nu se adresează în prezent unui anumit profil de clienţi.

Obiceiul de consum s-a schimbat în bine, şi nu numai din punctul de vedere al perspectivei financiare, crede Anca Alimănescu. „Atunci când totul se desfăşoară pe repede-înainte, e mai mult clientul care îţi cere şi tu care îi oferi, nu poţi să îl ajuţi să îşi descopere stilul sau să îl consiliezi în vreun fel. Astăzi nu mai e aşa; oamenii sunt curioşi, vor să înţeleagă, vor să ştie ce cumpără - ce fel de pietre sunt, cum este tăietura, ce simbolizează. Am ajuns unde ne doream, şi anume să avem o conversaţie dincolo de bijuterie.

Deşi se află la conducerea unei companii cu venituri de zeci de milioane de euro, Anca Alimănescu spune că „orice problemă există, inclusiv plângerile partenerilor, ajung la mine”. Ea îşi aminteşte că a oferit, ocazional, chiar şi indicaţii clienţilor care nu găseau un magazin. „Trebuie să asculţi vocile tuturor şi să înţelegi de unde vin; uneori ele sunt pline de emoţie, dar trebuie să o dai la o parte şi să înţelegi care e problema. Dacă înţelegi asta, atunci vei găsi şi o soluţie. Sunt oameni pregătiţi în magazine să rezolve orice situaţie, dar uneori, din cauza acelor emoţii, trebuie să intervin eu. Ei nu ştiu cu cine vorbesc, nici măcar la mailuri nu îmi trec funcţia - sunt Anca de la Pandora şi vă ascult”, spune ea râzând.

Producţia s-a dezvoltat foarte mult, mai ales prin deschiderea unei noi fabrici în Thailanda cu o capacitate mai mare. „Dacă până acum prezentam cam şapte colecţii noi pe an, de acum vor fi zece, pentru că ne dorim să fim mai adaptaţi la ce se întâmplă. La sfârşitul lunii mai am lansat colecţia de vară, care deja merge foarte bine”, spune Anca Alimănescu. Ca volum al vânzărilor, cele mai performante trei magazine sunt cele din AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City şi Promenada Mall.

„Pentru 2018 mă aştept la mai mult decât am planificat, pentru că anul acesta, mai mult decât în ultimii trei ani, o să avem foarte multe lucruri noi din perspectiva designului. Vin piese pe care nu le-am mai avut, sunt idei şi motive pe care nu le-am mai folosit, iar asta mă bucură”, descrie optimist perspectivele pentru anul în curs country managerul companiei Pandora.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.