Studiu: Comerţul şi construcţiile, cele mai bune industrii angajatoare din marile oraşe

Postat la 01 decembrie 2016 61 afişări

Studiu: Comerţul şi construcţiile, cele mai bune industrii angajatoare din marile oraşe

Construcţiile şi comerţul sunt cele mai bune industrii angajatoare din cele mai mari cinci oraşe ale României potrivit unui studiu care analizează forţa de muncă la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României, aferent anului 2015, realizat de PIAROM.

Comerţul adună aproape 75.000 de contracte de muncă în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa, în timp ce domeniul construcţiilor însumează peste 53.000 contracte de muncă, conform codului CAEN principal înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, potrivit studiului realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

În Bucureşti, cea mai mare industrie angajatoare este comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, numărul contractelor de muncă fiind de 58.944 şi reprezentând 31,83% din totalul pe ţară. Alte două domenii care înregistrează peste 50.000 de contracte de muncă sunt activităţile de protecţie şi gardă (51.746 de contracte de muncă, reprezentând 43,63% din totalul pe ţară) şi activităţile de intermedieri monetare (cu 50.613 de contracte de muncă, reprezentând 82,29% din totalul pe ţară). Domeniul lucrărilor de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale aduce, în Capitală, peste 29.000 de contracte de muncă. Zona IT este reprezentată de activităţile de realizare a softului la comandă, cu peste 19.500 de contracte de muncă, reprezentând 43,39% din totalul ţării. Cele peste 13.000 de contracte de muncă din sfera activităţilor de jocuri de noroc şi pariuri reprezintă aproape 50% din totalul ţării.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.