În cei 50 de ani de existenţă, Vitol a ajuns cel mai mare trader de petrol independent din lume. A flirtat cu falimentul, a făcut afaceri cu regimuri controversate şi s-a împotmolit în scandaluri. Dar niciodată n-a raportat pierderi anuale. Şi s-a ferit constant de publicitate.

Din interviuri şi informaţii culese din sute de pagini din documente fiscale şi judiciare, Bloomberg reconstruieşte istoria unui gigant al industriei petroliere.  

Nici chiar pentru Ian Taylor această călătorie de afaceri nu a fost una obişnuită. În cariera sa de aproape 40 de ani din domeniul petrolului, englezul educat la Oxford a nimerit în tot felul de puncte fierbinţi de pe glob – din Teheran şi Bagdad până în Caracas şi Lagos. Însă destinaţia de acum, Benghazi, din Libia, are ceva diferit: oraşul este devastat de un război civil. Tot ce are de făcut pentru a-şi aminti în ce s-a băgat este să se uite pe gemuleţul avionului privat. Câteva sute de metri dedesubt, o dronă a NATO supraveghează aeronava. Taylor, CEO-ul Vitol Group, şi-ar dori ca în locul robotului zburător să vadă un avion de vânătoare clasic, cu pilot şi tot tacâmul.

Este începutul anului 2011. Forţele care se revoltă contra dictaturii de 42 de ani a colonelului Muammar Gaddafi tocmai au preluat controlul oraşului şi au format propriul guvern. Întâlnirea cu această adunătură de foşti oficiali militari şi politicieni locali a fost uşor de realizat, însă dacă cineva putea ajunge la o înţelegere cu ei, acesta nu poate fi decât Vitol, se gândeşte Taylor. Cu câteva săptămâni mai devreme, unul dintre locotenenţii săi, Christopher Bake, a primit o solicitare din Doha. După cum a explicat un intermediar, ministrul petrolului din Qatar voia să ştie dacă Vitol ar fi dispus să furnizeze combustibil rebelilor libieni susţinuţi de Qatar. Vitol avea la dispoziţie doar câteva ore pentru a răspunde.

Bake, aflat în Dubai, a indicat interesul Vitol în „aproximativ patru minute”. Apoi a luat legătura cu colegii săi, dintre care cei mai mulţi lucrau în Londra, pentru a construi o propunere fermă. Vitol, i-a explicat rapid Bake intermediarului, acceptă provocarea. Faptul că echipa a putut avansa atât de rapid cu o astfel de afacere - într-o zonă devastată de un război sângeros – spune enorm de multe despre cultura companiei. Aşa cum poate confirma oricine este implicat în afaceri cu petrol, Vitol este un oportunist agil şi înfometat, întotdeauna pregătit să atace. 

Acum, cu acest avion, Taylor şi Bake, care arată ca un bodyguard datorită aspectului de jucător de rugby, se duc să încheie afacerea. Însă există o problemă. Rebelii nu au bani. Vitol îşi va primi plata în petrol. Guvernele occidentale au aprobat tacit aranjamentul, deşi în afară de drona de sub avion nu există niciun sprijin oficial. Dacă ceva nu merge bine, Taylor este pe cont propriu. Şi compania sa la fel. Cei doi se ţin bine în timp ce aeronava se zguduie din cauza manevrelor de aterizare. Riscul ca trupele lui Gaddafi să tragă în aeronavă au făcut imposibilă o aterizare convenţională, astfel că pilotul coboară rapid aparatul printr-o serie de viraje ameţitoare.

În 2011, centrul oraşului Benghazi, o colecţie obosită de construcţii din anii 1970 în jurul unei lagune urât mirositoare, era un loc cu mult mai periculos decât este înfăţişat acum în fimul „13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi”, marca Hollywood, despre atacul care l-a ucis în 2012 pe ambasadorul american din Libia J. Christopher Stevens. La începuturile războiului civil, Benghazi era un oraş în care aproape fiecare bărbat, şi adesea şi copiii, purta câte un Kalaşnikov, iar restul populaţiei trăia sub ameninţarea constantă a ofensivei trupelor lui Gaddafi.

Vitol a acceptat afacerea, iar lucrurile au luat-o razna în doar câteva zile. Deşi au promis că vor păstra secretul, rebelii au anunţat că au găsit pe cineva căruia să-i vândă petrol. Ca răspuns, trupele lui Gaddafi au aruncat imediat în aer un oleoduct important. Fără petrol, Vitol nu putea fi plătit. Cu toate acestea, compania şi-a onorat angajamentele. În lunile care au urmat, navele-cisternă au livrat încărcătură după încărcătură - benzină, motorină şi păcură - în estul Libiei. „Combustibilul de la Vitol era foarte important pentru armată”, povesteşte Abdeljalil Mayuf, reprezentant al Arabian Gulf Oil din Benghazi, companie controlată de rebeli. Rebelii l-au înlăturat în cele din urmă de la putere pe Gaddafi şi după ce luptele au încetat, Vitol şi-a primit petrolul. La un moment dat, când toată lumea aştepta repornirea producţiei, suma datorată de guvernul format de rebeli era de peste un miliard de dolari.

Cinci ani mai târziu, Taylor, acum în vârstă de 60 de ani, îşi aminteşte de afacerea Benghazi la un mic dejun în staţia londoneză St. Pancras. La ora 9:18 A.M. are tren spre Paris – spre o altă oportunitate de afaceri. Va merge cu Eurostar. „A fost o afacere care, sincer să fiu, a căpătat o amploare mai mare decât ar fi trebuit”, spune el.