SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele brandurilor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România?

Autor: Cristina Roşca Postat la 03 iulie 2024 580 afişări

SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele brandurilor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România?

Brandurile internaţionale KFC, Pizza Hut şi Taco Bell lucrează pe piaţa din România preponderent cu furnizori locali, însă atât numărul lor, cât şi ponderea în totalul furnizorilor a scăzut în ultimii doi ani în cazul tuturor celor trei mărci.

Grupul de restaurante Sphera Franchise Group operează pe piaţa locală brandurile internaţionale KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, pe care le dezvoltă în sistem de franciză Grupul are operaţiuni sub brandul KFC şi în Republica Moldova, şi în Italia În total, Sphera a raportat vânzări de 1,5mld. lei în 2023, în urcare cu 11%.

Brandurile internaţionale KFC, Pizza Hut şi Taco Bell lucrează pe piaţa din România preponderent cu furnizori locali, însă atât numărul lor, cât şi ponderea în totalul furnizorilor a scăzut în ultimii doi ani în cazul tuturor celor trei mărci.

Mai exact, în ceea ce priveşte lanţul de restaurante KFC, unul dintre cei mai puternici actori din industria locală de ospitalitate, acesta a avut în 2023 un număr total de 77 de furnizori, dintre care 57 au fost români. Asta înseamnă o pondere de 74%, adică două din trei companii sunt autohtone. Spre comparaţie cu 2021 însă, ponderea a scăzut de la 83%.

Brandul american de fast-food KFC este cunoscut în special pentru aripioarele de pui şi pentru alte produse din carne de pui, cum ar fi Crispy Strips. În România, acest ingredient de bază provine în bună parte de la furnizori locali.

„Optăm pentru parteneriate cu furnizori locali (din ţara de desfăşurare a activităţilor) de carne de pui, o decizie care serveşte multiple scopuri: garantarea prospeţimii produselor, susţinerea fermierilor locali, optimi­zarea costurilor de achiziţie şi a con­su­murilor de combustibil. Prin anga­jarea directă a furnizorilor pentru fiecare regiune în care operăm, eliminăm necesitatea tranzitului către şi dinspre depozitele centrale şi scurtăm timpii de livrare. Şi pentru restul categoriilor de produse alimentare, din aceleaşi considerente, preferăm furnizori locali“, spun reprezentanţii grupului Sphera Franchise Group în cel mai recent raport de sustenabilitate.

Diferenţe între branduri

Grupul de restaurante Sphera Franchise Group operează pe piaţa locală brandurile internaţionale KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, pe care le dez­voltă în sistem de franciză. Compania are operaţiuni sub brandul KFC şi în Republica Moldova, şi în Italia.

„În 2023, pentru entităţile din România şi Republica Moldova, aproximativ 80% din bugetul dedicat achiziţiilor a fost direcţionat către furnizorii locali, subliniind angajamentul nostru ferm faţă de susţinerea economiei locale şi promovarea sustenabilităţii în toate aspectele lanţului de aprovizionare“, arată acelaşi raport. Spre comparaţie, KFC Italia a alocat în 2023 aproximativ 27% din bugetul de achiziţii către furnizori locali.

Ponderea de 80% e folosită ca o medie pentru cele trei mărci, iar termenul „furnizori“ este definit ca producătorii de produse sau mărfuri, excluzând distribuitorii, precum Havi Logistics, cu care grupul lucrează. Numărul raportat pentru furnizori locali reflectă exclusiv furnizorii de materii prime şi ambalaje, fără a include serviciile.

Aşadar, este interesant de urmărit că şi între cele trei branduri pe care Sphera le operează pe plan local, există diferenţe. Spre exemplu, dacă la KFC ponderea furnizorilor locali în total e de 74%, la Pizza Hut urcă la 83%, iar la Taco Bell - un brand cu specific mexican - coboară la 68%. Ce este similar la toate este faptul că ponderea a scăzut faţă de 2021, acesta fiind ultimul an de pandemie, o perioadă în care lanţurile de aprovizionare erau blocate, iar furnizorii autohtoni reprezentau baza pentru cele mai multe businessuri.

"În 2023, am urmărit şi realizat o consolidare a furnizorilor, pentru eficientizare şi valorificarea sinergiilor, astfel că numărul total al acestora a scăzut. Din punct de vedere al volumelor însă, cele rulate prin furnizori locali au crescut, chiar dacă, numeric, ponderea acestora este mai mică. Circa 80% din volumul achiziţiilor din 2023 a fost direcţionat către furnizori din România. La nivelul Sphera, în 2023 nu am înlocuit niciun furnizor local cu unul străin. Încheierea şi consolidarea parteneriatelor locale este o prioritate pentru Grupul Sphera, fiind un punct important pe agenda de sustenabilitate atât din perspectiva scurtării lanţurilor de aprovizionare pentru reducerea impactului asupra mediului, cât şi pentru susţinerea economiei locale", spun reprezentanţii Sphera.

Ce nu se găseşte în România?

Totuşi, oficialii Sphera spun în continuare că lucrează cât se poate de mult cu producători locali. Spre exemplu, peste 80%- 90% din volumul cărnii de pui pe care o folosesc provine din România, afirma recent Costică Mişaca, ESG Director la Sphera Franchise Group, prezent în cadrul summit-ului ZF ESG 2024.

 „Mai mult decât atât, avem produsele fresh, vegetale, de la producători din România, la fel şi tot ce înseamnă băuturi. Avem totuşi câteva produse pe care nu le putem lua de la nivel local pentru că nu există furnizori, aici aş aminti cartofii congelaţi. Deşi suntem cultivatori de cartofi, în România nu avem procesatori care să ofere această calitate de care noi avem nevoie. Dar, în mare parte, producătorii sunt locali“, a mai afirmat el recent.

Sphera Franchise Group a încheiat anul trecut cu vânzări cumulate - pe toate cele trei pieţele şi sub toate brandurile - de 1,47 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de 2023. De asemenea, grupul a avut un profit net de 80 milioane lei, după un avans de 80%.

Afacerile companiei au crescut şi datorită inflaţiei, care însă a scăzut puterea de cumpărare a clienţilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.