Ţara cu cei mai INTELIGENŢI copii din lume. Care este SECRETUL - VIDEO
Succesul în plan academic înregistrat în această ţară a contribuit la creşterea economică, iar modul în care este conceput sistemul de învăţământ poate constitui oricând un model pentru celelalte ţări ale lumii.
Potrivit CNN, Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, elevii şi studenţii cu rezultate excelente la învăţătură reprezentând regula, şi nu excepţia.
"Singapore este un caz fascinant. Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Când britanici au părăsit-o şi şi-au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă, acum, ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit asta datorită educaţiei", a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie, din SUA.
Marc Tucker a explicat că secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: "Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii".
CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţământ s-a schimbat la începutul anilor '70, când economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regula la unul care încurajează creativitatea elevului.
"Şi-au pus întrebarea: Ce putem face astfel încât copiii noştri să aibă succes într-o economie a viitorului? Le-a fost clar, de la început, că economia mondială nu mai recompensează oamenii pentru ceea ce ştiu. Google ştie totul. Sunt recompensaţi oamenii care ştiu ce să facă cu ceea ce ştiu. Accentul pe aplicarea şi utilizarea creativă a cunoştinţelor reprezintă un aspect important, foarte important în Singapore şi în alte ţări asiatice", a declarat Andreas Schleicher, director în cadrul Organizaţiei pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică.
Un alt aspect important al sistemului de învăţământ din Singapore îl reprezintă începerea educaţiei la o vârstă foarte fragedă.
"Primii ani din viaţa unui copil sunt foarte importanţi. Deci, atunci când copilul are încredere în el, acea încredere îl va ajuta în primii ani de şcoală. Nu ne dorim doar copii deştepţi, ci copii optimişti", a declarat Diana Ong, educatoare la o grădiniţă din Singapore.
Andreas Schleicher a mai spus că educaţia copilului reprezintă o componentă importantă în cultura acestor ţări. "Totul pleacă de la resursele financiare. Prioritară este educaţia. În aceste ţări, părinţii şi bunicii îşi vor investi ultimele resurse, ultimii bani în educarea copiilor lor. Se vedea asta şi în politicile statului, educaţia este primordială. Acesta este viitorul", a mai spus Andreas Schleicher.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro