Autostrada cu şase benzi, care se întinde de la aeroportul din Guineea Ecuatorială până la complexul de milioane de dolari din Sipopo, deţinut de preşedintele Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, este mărginită de zgârie-nori, un spital condus de statul israelian şi de case de lux înconjurate de grădini îngrijite.  Călătoria de 25 de kilometri sugerează că rezervele de petrol ale ţării au îmbogăţit această ţară din Africa de Vest, întinsă pe 11.000 de metri pătraţi, condusă de aproape patru decenii de acelaşi preşedinte, pe care mass-media îl compara cândva cu Dumnezeu, relatează Bloomberg.

Însă dacă te abaţi de la traseu imaginea devine mai puţin idilică. În oraşul Fishtown, sute de oameni trăiesc în colibe de lemn. Copiii se învârt în apropierea apelor murdare care curg pe drumurile pline de gunoi. Ţara are câţiva dintre cei mai slabi indicatori sociali din lume: mai puţin de jumătate din populaţia de circa 1,3 milioane de persoane are acces la apă curată şi 20% dintre copii mor înainte de a ajunge la vârsta de 5 ani, arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite. Mai mult de jumătate din toţi copiii de vârstă primară nu merg la şcoală. Sărăcia se vede cu ochiul liber, spune Gabriel Mbaga Obiang Lima, unul dintre fiii preşedintelui şi ministrul minelor şi hidrocarburilor. El îi acuză însă pe săraci că fac prea mulţi copii şi că nu economisesc suficienţi bani.

Tatăl său, preşedintele, conduce ţara din Malabo, localitate aşezată pe o insulă vulcanică la aproximativ 150 de mile de restul ţării situate pe continent. Parcursul politic al lui Obiang a început în Spania – ca fost conducător al Guineei Ecuatoriale – unde a făcut pregătire militară la o academie de elită în timpul dictaturii lui Francisco Franco. Atunci când ţara africană a obţinut independenţa în 1968, Francisco Macias Nguema a fost ales preşedinte - iar nepotul său, Obiang, a fost numit şeful gărzii naţionale. Macias a ordonat uciderea unei treimi din populaţie deoarece ura intelectualii. Obiang a preluat puterea cu forţa în 1979, ordonând ca Macias să fie judecat şi executat.

Până în anul 1990, principala sursă de venit a Guineei Ecuatoriale a fost producţia de cacao şi cafea. Apoi, a fost descoperit petrolul. De atunci, familia lui Obiang şi aliaţii săi s-au îmbogăţit. Cel mai mare fiu al preşedintelui şi vicepreşedintele ţării, Teodoro Nguema Obiang Mangue, organizează excursii cu skijet-ul privat şi organizează petreceri pe iahturi luxoase. Teodoro a fost condamnat în absenţă de către un tribunal francez în 2017 pentru delapidarea a mai peste 100 de milioane de dolari din banii publici din Equatoguinean pentru a cumpăra o flotă de maşini de lux şi un conac lângă Champs-Élysées. El a cheltuit mai mult de 300 de milioane de dolari din 2004 până în 2011 pe articole de lux, a declarat un avocat al Departamentului de Justiţie al SUA. Această sumă s-a ridicat la aproape 10% din veniturile anuale ale industriei petrolului din Guineea Ecuatorială, şi ar fi fost mai mult decât suficientă pentru a eradica sărăcia ţării. Teodoro nu a comentat, dar apărarea sa a făcut apel la decizia instanţei franceze, declarând că a acumulat averea în mod legal şi că are imunitate în calitate de vicepreşedinte.

Teodoro este responsabil de securitatea naţională. Sub supravegherea sa, detenţia arbitrară, tortura şi uciderea disidenţilor a transformat regimul într-unul uşor comparabilă cu cel al Siriei şi al Coreei de Nord. Orice disidenţă locală este dezactivată. Doar 10 proteste publice au fost înregistrate în Guineea Ecuatorială din 1997 până în luna aprilie a acestui an. Puterea activiştilor de a se mobiliza este limitată de costul accesului la internet mobil în ţară, care este cel mai mare din lume: 1 GB de date lunare pe bandă largă costă 34,80 dolari, cu mult peste nivelul de 6,96 dolari perceput în Gabon şi sau cel din India. „Teroarea şi teama i-au învăţat pe oamenii noştri să-şi înghită furia”, spune Moises Enguru, pastor şi activist pentru drepturile omului. „Generaţia noastră a moştenit o ţară inutilă. Regimul a ucis cultura noastră de lucru, educaţia şi moralul”, adaugă el. Un grup de tineri scriitori şi artişti se luptă în secret pentru a ridica o generaţie de activişti care pot lupta mai eficient regimul, indiferent de cât de mult timp le va lua să aducă o schimbare.

Unul dintre puţini oameni care critică în mod deschis regimul este Mariano Ebana Edu, un rapper care printr-un hit din 2013, ce se voia o scrisoare adresată preşedintelui, a solicitat drepturi egale şi apă potabilă.

Între timp, la 77 de ani, Teodoro Obiang nu-şi pierde puterea, în ciuda zvonurilor privind sănătatea şi presupusele încercări de lovituri de stat. Când au apărut, recent, proteste în Sudan şi Zimbabwe, Obiang a rămas neclintit. Acum este preşedintele cu cel mai lung mandate din lume.  Iar familia sa pare că va încerca să îşi extindă puterea până rezerva de petrol va seca.