Taxa pe stâlp ar putea amâna o parte din investiţiile Romtelecom şi Cosmote de 170 mil euro din 2014

Postat la 03 iunie 2014 49 afişări

Romtelecom şi Cosmote ar putea amâna o parte din investiţiile planificate pentru acest an, care totalizează 170 milioane de euro, în urma aplicării impozitului pe construcţiile speciale, a cărui valoare pentru acest an, în cazul Romtelecom, va fi dublă faţă de impozitul pe profit plătit pentru 2013.

Taxa pe stâlp ar putea amâna o parte din investiţiile Romtelecom şi Cosmote de 170 mil euro din 2014

 "România are nevoie de investiţii în infrastructură, iar taxele adiţionale pe acest segment ar fi de-a dreptul contra-productive. În cazul Romtelecom şi Cosmote România, cea mai mare parte a investiţiilor planificate pentru acest an, care totalizează 170 de milioane de euro, sunt direcţionate către tehnologia 3G şi 4G, pentru segmentul de comunicaţii mobile, respectiv FTTH, pentru cel de comunicaţii fixe. Din nefericire, din cauza cadrului legislativ actual, am putea fi nevoiţi să amânăm parte din aceste planuri, companiile noastre fiind considerabil afectate de taxa pe infrastructură", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al celor doi operatori telecom, Nikolai Beckers.

Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul acestui an, iar normele metodologice care clarifică modul de achitare a taxei au fost aprobate la 20 mai, prima plată fiind programată pentru 26 mai, iar a doua până la 25 septembrie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romtelecom,
investitii,
cosmote,
amanare,
taxa,
impozit,
caz
/actualitate/taxa-pe-stalp-ar-putea-amana-o-parte-din-investitiile-romtelecom-si-cosmote-de-170-mil-euro-din-2014-12684082
12684082
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.