Revoluţie în taximetria din Bucureşti: maşini negre şi şoferi care vorbesc engleza şi poartă cravată şi costum

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 06 ianuarie 2014 18401 afişări

Compania de taximetre Black Cab, deţinută de un american şi trei români, îşi propune ca până în vară să ajungă la un parc de 200 de maşini Skoda Octavia, toate vehiculele deţinute fiind negre.

Revoluţie în taximetria din Bucureşti: maşini negre şi şoferi care vorbesc engleza şi poartă cravată şi costum

La finalul anului Black Cab avea 50 de maşini. Lansată pe 29 octombrie, compania de taximetre funcţionează diferit faţă de concurenţii săi: clienţii nu pot solicita o cursă decât prin comandă online. Toţi şoferii recrutaţi de companie trebuie să vorbească limba engleză şi să poarte costum şi cravată în timpul serviciului.

Tarifele practicate sunt de 1,49 de lei / km sau minim 14 lei, în cazul unei curse mai scurte. ”Operăm cu tarif fix, pe care îl comunicăm clientului la momentul comenzii, când sunt indicate locul de plecare şi destinaţia. Indiferent de condiţiile de trafic sau de traseu, tariful rămâne acelaşi”, declară Ashley Parry, general manager al Black Cab România, care are 25 de ani şi a preluat funcţia de câteva luni. Anterior, el a lucrat în cadrul aceleiaşi companii, la Londra. Black Cab are activităţi în 500 de oraşe din aproximativ 80 de ţări.

Un alt aspect prin care compania de taximetre Black Cab se difrerenţiază de competiţie este că acceptă ca variante de plată nu numai banii cash ci şi prin card sau invoice la finalul lunii. ”Ne gândim să începem activitatea şi în alte oraşe din ţară”, dpune Ashley Parry, care însă nu oferă niciun fel de detaliu despre nivelul investiţiei, cifra de afaceri sau nivelul salarial al şoferilor recrutaţi. El precizează că a fost comandat un nou lot de 20 de maşini care ar urma să crească din februarie parcul auto al companiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
concurenta,
taxiuri,
masini,
soferi,
costum,
tarif,
online
/actualitate/revolutie-in-taximetria-din-bucuresti-masini-negre-si-soferi-care-vorbesc-engleza-si-poarta-cravata-si-costum-11857467
11857467
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.