Ministrul grec de Finanţe: Grecia va promova uniunea bancară şi coeziunea socială
Uniunea bancară şi coeziunea socială sunt "teme foarte importante" pentru Grecia, care a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE), a anunţat marţi ministrul grec de Finanţe, citat de AFP.
"Uniunea bancară, coordonarea politicilor cu dimensiune socială şi finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii sunt subiecte foarte importante pe care Grecia le va promova în perioada deţinerii preşedinţiei UE", a declarat Yannis Stournaras în cadrul unei conferinţe de presă.
Enumerând priorităţile Ecofin (reuniunea miniştrilor de Finanţe ai UE), pe care o va prezida timp de şase luni, Stournaras s-a angajat să promoveze "stabilitatea financiară", "transparenţa", şi "armonizarea diferitelor reglementări" ale ţărilor membre.
"Mijloacele privind asigurarea stabilităţii marilor bănci vor fi dezbătute probabil în cadrul Ecofin, pe 1 aprilie, la Atena", subliniază ministrul. În cursul acestei reuniuni, miniştrii de Finanţe ai UE vor discuta, de asemenea, pe tema "finanţării IMM-urilor", care vizează Grecia în mod particular, a adăugat el.
Ctiti mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro