Nu îmi place să merg la întâlniri/interviuri de business la prânz. Mi se pare că pierd timp, mai ales cu  traficul din Bucureşti, apoi, cred că nu e eficient să amesteci un interviu cu un prânz dar şi pentru că, undeva în subconştient, mi-a rămas în cap ideea că „niciun prânz nu e gratuit”, dintr-un interviu anterior. Vizitam sediul Saxo Bank din Copenhaga şi am avut un interviu cu Kim Fournais, CEO şi cofondator al băncii de investiţii, chiar după prânz.

Era interesant că angajaţii lor, care lucrau de la birou în acea perioadă, aveau prânzul asigurat la cantina de la sediul companiei (pe Glasdoor acest beneficiu este menţionat de mulţi dintre angajaţi) – dar, mai interesant de atât – este că Fournais spusese într-un interviu anterior că „Niciun prânz nu este gratuit, cel puţin pe termen lung”. L-am întrebat la ce se referă: „Lucrurile nu vor  funcţiona dacă vei plăti prânzul prietenilor tăi de fiecare dată când vă întâlniţi. Plăteşti prânzul, dar într-un final nu vei mai dori să mănânci cu ei fiindcă nu este prea distractiv. Într-un final cred că trebuie să existe o situaţie de win-win, fie că ai prieteni, familie sau conduci un business”, a explicat Fournais filosofia care s-a regăsit în discursul său.

Metafora „prânzului gratuit” nu a fost inventată de Fournais, iar expresia a apărut în numeroase titluri de presă, încă de prin anii 1940 şi chiar şi ca descriere a unui sistem politic dintr-o carte SF  – „Luna este o amantă dură” (The Moon is a Harsh Mistress – Robert A. Heinlein, 1966), care descria de fapt sistemul politic de acolo. În economie, este sinonim cu „costul de oportunitate”: „Pentru a obţine un lucru pe care ni-l dorim, de obicei trebuie să renunţăm la alt lucru care ne place. Să decizi ceva presupune să tranzacţionezi o idee în schimbul alteia”.

Chiar dacă ceva pare să fie gratis, va exista mereu un cost adus persoanei sau chiar societăţii ca întreg, chiar dacă acela pare a fi un cost ascuns. Mi-am adus aminte de povestea prânzului gratuit cu ocazia scandalului Twitter. Şi angajaţii Twitter aveau parte de un prânz zilnic gratuit la Twitter (şi valora în jur de 400 de dolari, potrivit titlurilor celebre pe tema asta), dar beneficiau şi de alte aspecte popularizate în mult râvnita piaţă a angajaţilor tech. Un film cu o angajată Twitter devenit viral prezenta felul în care ea îşi petrecea ziua de muncă: @rachelkuruvila povestea cum şi-a început ziua cu un suc natural, apoi cu o şedinţă într-un cub care izolează zgomotele, cu un prânz, consistent, de care era foarte încântată, apoi într-o sală de jocuri, ca să se relaxeze puţin jucând foosball, apoi într-o sală de yoga. S-a pozat apoi într-o sală de şedinţe pentru că ea şi colegii săi aveau „a ton of projects” (dar nu vorbea detaliat despre acestea), apoi s-a dus la biblioteca firmei pentru a mai rezolva din sarcinile de serviciu, dar a început prin a-şi mai lua o pauză  de cafea, pe care a savurat-o pe-ndelete pe pe acoperişul clădirii, unde s-a bucurat mai mult de ziua frumoasă (de muncă ?!?!?!). Vorba lui Matt Walsh (The Matt Walsh Show): „Dacă, într-o zi de muncă, ai timp de foosball, de un prânz lung, de yoga, de pauză de cafea, de soare pe acoperiş – înseamnă că nu e nevoie de tine la acel loc de muncă. Dacă nu vrei să fii concediat – trebuie să te faci cât de indispensabil se poate (este imposibil să fii în totalitate indispensabil, dar e ideal să te apropii de acest ideal)”.

Când petreci foarte mult timp în social media, este uşor să aderi unei păreri ce pare a fi unanimă – spiritul de turmă cum ar veni. Unul dintre cele mai neplăcute lucruri în viaţă  este să fii respins – normal că răspunsul angajaţilor Twitter concediaţi de Musk a fost unul emoţional şi uşor propagat, mai ales în mediile de socializare online. Ca orice jurnalist – încerc să păstrez o doză de obiectivitate – să nu fiu nici pro, nici contra Twitter – dar să prezint şi o altă faţetă a poveştii – ca apoi să decideţi înspre ce să înclinaţi.

Harvard Business Review spune că acele concedieri masive din tech, despre care auzim aproape zilnic în ultimul timp, ar fi un revers al medaliei „over hiringului” – angajărilor foarte multe care s-au întâmplat în perioada pandemiei, când sectorul se bucura de creşteri nemaiîntâlnite. În plus, angajaţii concediaţi de Musk ar fi avut parte de trei salarii compensatorii la plecare, cu 50% mai mult decât era legal cerut. Cei care ştiu să se facă indispensabili cu siguranţă for deveni indispensabili în alte firme – dornice să găsească angajaţi cu abilităţile lor. Probabil se vor gândi însă de două ori înainte de a-şi petrece o zi întreagă aproape beneficiind de „un prânz gratuit” şi, mai mult decât atât, lăudându-se cu asta.  

Ioana Matei, editor Business Magazin