Thuan Pham, chief technology officer Uber: Va dura „câţiva ani” până va ajunge Uber la profit

Autor: Alex Ciutacu Postat la 10 iulie 2019 110 afişări

Thuan Pham, chief technology officer Uber: Va dura „câţiva ani” până va ajunge Uber la profit

Compania de ride-sharing Uber va avea nevoie de cel puţin „câţiva ani” pentru a deveni o companie profitabilă, spune Thuan Pham, chief technology officer al Uber, citat de CNN.

Industria este „foarte competitivă” în acest moment. „Avem competitori locali în toată lumea care încearcă să se extindă în mod agresiv, şi trebuie să fim o competiţie puternică”, spune Thuan Pham, CTO al Uber, în cadrul unei conferinţe din Hong Kong.

Uber trebuie să îşi păstreze piaţa în faţa unor rivali precum Bolt şi Yango, ceea ce ar putea însemna chiar şi scăderi de preţuri pentru a putea rămâne principala aplicaţie de ride-sharing utilizată.

Compania Uber a raportat pierderi de peste 1 miliard de dolari în primele trei luni din acest an, iar analiştii care au participat la un sondaj realizat de Refinitiv cred că aceasta va continua să piardă bani inclusiv până anul viitor.

În pieţe mai mature, precum SUA, unde şi alte companii au căpătat o dimensiune semnificativă, sau chiar s-au listat pe bursă, cum e cazul Lyft, Pham consideră că mai multe companii pot ajunge să coexiste într-o manieră profitabilă.

Cu toate acestea, chiar dacă Uber ajunge la profitabilitate, CTO-ul crede că modelul de business al companiei nu este gândit pentru a aduce marje de profit ridicate.

„Modelul nostru este mai mult ca cel al Amazon, unde există foarte multe tranzacţii, iar noi câştigăm o parte foarte mică la fiecare tranzacţie”, spune Pham.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.