Tineri Manageri de top 2018: Răzvan Popescu, coordonatorul Centrului de Excelenţă pe soluţii de RPA şi Automatizare Inteligentă, EY România

Autor: Andra Stroe Postat la 20 iulie 2018 727 afişări

Tineri Manageri de top 2018: Răzvan Popescu, coordonatorul Centrului de Excelenţă pe soluţii de RPA şi Automatizare Inteligentă, EY România

Răzvan Popescu s-a alăturat echipei EY în 2007, imediat după absolvirea facultăţii, pe poziţia de auditor IT. După primii doi ani s-a transferat în echipa de consultanţă, unde a ocupat mai multe funcţii şi a coordonat proiecte atât locale, cât şi internaţionale.

În 2015, managerul de la EY a pus bazele primei echipe de RPA (Robotics Process Automation) din România, în urma unui proiect derulat pentru una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume. „Întâmplarea a făcut ca în aceeaşi perioadă să îl cunosc pe Daniel Dines, CEO al UiPath, ceea ce a contribuit la luarea deciziei de a ne concentra pe dezvoltarea unei echipe RPA cu competenţe avansate în UiPath”, îşi aminteşte el. „La începutul anului 2015 am angajat primul dezvoltator RPA, iar astăzi coordonez deja o echipă de peste 50 de experţi în mai multe tehnologii de automatizare, printre care RPA, OCR şi ChatBots.”

În prezent, Răzvan Popescu coordonează Centrul de Excelenţă pe Soluţii de RPA şi Automatizare Inteligentă din cadrul EY România, înfiinţat la începutul anului 2016, care derulează proiecte de implementare la nivel local şi internaţional. De asemenea, el se ocupă de coordonarea implementării unui centru local de inovare integrat în reţeaua globală EY, care îşi propune să dezvolte produse şi servicii creative pentru provocările cu care se vor confrunta organizaţiile de mâine.

Răzvan Popescu spune că parcursul său profesional a fost „ca un joc de Lego, în care la început evaluezi piesele pe care le ai la dispoziţie, inovezi, dezvolţi piese noi până ajungi la construcţia dorită, apoi o iei de la capăt. Acest scenariu mi s-a întâmplat până acum de mai multe ori în cadrul EY România”.


33 de ani  

coordonatorul Centrului de Excelenţă pe soluţii de RPA şi Automatizare Inteligentă   

EY România

Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.