Capitalizarea de piaţă a Amazon ajunge la 900 de miliarde de dolari şi devine o ameninţare pentru Apple în cursa pentru prima companie care ajunge la trilion
Valoarea bursieră a companiei Amazon.com a ajuns miercuri la 900 de miliarde de dolari pentru prima dată în istorie, ameninţând cursa făcută de Apple în încercarea de a deveni prima companie de hi-tech cu o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari, potrivit Reuters.
După ce Jeff Bezos a fondat compania de vânzări online în 1994, destinată iniţial doar pentru cărţi, Amazon a supravieţuit bulei internetului şi s-a extins de-a lungul industriei de retail, schimbând complet modul în care clienţii îşi achiziţionează produsele şi declanşând o criză existenţială pentru retailerii clasici.
După ce a anunţat că a vândut peste 100 de milioane de produse în cadrul perioadei de reduceri masive – Prime Day – acţiunile au crescut spre 1.858 de dolari per acţiune.
Acţiunile Amazon au crescut cu peste 57% în 2018, ajungând astfel la o creştere de 123.000% de la listarea pe Nasdaq în 1997.
Joi la ora 19.00 acţiunile Amazon se tranzacţionau pe Nasdaq la 1.830 de dolari per acţiune, în scădere cu 0,5% de la începutul zilei, la o capitalizare de piaţă de 890 de miliarde de dolari.
În acelaşi timp, acţiunile Apple se tranzacţionează pe Nasdaq la 192,4 dolari per acţiune, în creştere cu 1% de la începutul şedinţei, la o capitalizare bursieră de 951 de miliarde de dolari.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro