Dacă copiii şi adolescenţii primesc ajutor pentru o tulburare de anxietate, de obicei este vorba de medicamente, nu de consiliere, potrivit unui studiu publicat miercuri în Pediatrics, citat de NBC News.

De fapt, a existat o relaţie inversă între nevoia de terapie şi ceea ce a fost acordat de-a lungul a mai mult de un deceniu. În timp ce numărul tinerilor cu tulburări de anxietate a crescut continuu din 2006, numărul copiilor care au primit psihoterapie a scăzut.

„Acest lucru arată cu adevărat că povara tratării afecţiunilor de sănătate mintală în rândul pacienţilor este în creştere”, a declarat autorul studiului, Laura Chavez, cercetător ştiinţific senior la Centrul pentru echitate în sănătate infantilă şi cercetare a rezultatelor la Nationwide Children's Hospital din Columbus, Ohio.

„Chiar şi atunci când sunt capabili să se descurce în sistemul de sănătate şi să se întâlnească cu un medic într-un cabinet, este posibil să nu primească tratamentul de care au nevoie”, a spus ea.

Există mai multe motive posibile, inclusiv stigmatizarea şi lipsa accesului la terapeuţi pediatrici, potrivit Child Mind Institute.

Chavez şi echipa sa de cercetare au analizat date reprezentând 46,4 milioane de vizite la cabinetul pediatric din 2006 până în 2018. Ei au împărţit aceste vizite la cabinet în bucăţi de timp: 2006-2009, 2010-2013 şi 2014-2018.

Termenul „vizite la cabinet” a inclus birourile pediatrilor, furnizorii de medicină de familie şi o varietate de diferite medii de îngrijire ambulatorie.

Astfel de vizite pentru tulburări de anxietate s-au triplat, de la 1,4% în prima perioadă de timp studiată, la 4,2% în ultima perioadă de timp. Această constatare se face ecoul mai multor alte studii care arată creşteri dramatice ale afecţiunilor de sănătate mintală la tineri.

În general, aproximativ 5,8 milioane de copii din SUA au avut o tulburare de anxietate diagnosticată în 2019, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor.

Anul trecut, influentul U.S. Preventive Services Task Force a recomandat ca minorii cu vârsta de până la 8 ani să fie supuşi unui screening pentru anxietate. În timp ce noul raport se încheie în 2018, este posibil ca o creştere a screening-ului să ducă la prescrierea de medicamente chiar mai multor copii. Dar, în timp ce nevoia de tratament a crescut, studiul lui Chavez indică faptul că nevoia nu este satisfăcută, cel puţin în ceea ce priveşte terapia. Proporţia vizitelor la cabinetul medical pentru anxietate care au inclus terapie a scăzut de la 48,8% în prima perioadă de studiu la 32,6% în ultima. Dar proporţia de medicamente pentru anxietate prescrise în timpul acestor vizite s-a menţinut constantă în timp, la aproximativ 60%. Acest lucru înseamnă că numărul copiilor cărora medicii le-au prescris doar un medicament, fără terapie, a crescut. Aceasta este o problemă reală, a declarat Janine Domingues, psiholog în cadrul Centrului pentru tulburări de anxietate de la Child Mind Institute.

„Motivul pentru care nu recomandăm doar medicaţia, în special în cazul copiilor şi adolescenţilor este că ştim că abilităţile dobândite prin terapie sunt un plus important”, a spus ea.

Lecţiile învăţate prin terapie, a mai spus Domingues, îi pot ajuta pe tineri să găsească modalităţi de a face faţă sau de a-şi depăşi anxietatea.

„Nu numai că ne dorim să vedem copii care nu suferă de simptome de anxietate, dar ne dorim să îi vedem şi funcţionând, mergând la şcoală, având prieteni”, a spus Domingues.

Potrivit CDC, semnele de tulburare de anxietate la copii includ: sunt foarte speriai departe de părinţi sau de îngrijitorii obişnuiţi, sunt excesiv de îngrijoraţi de ceva rău care se va întâmpla în viitor, au temeri extreme cu privire la un anumit lucru sau situaţie, cum ar fi câinii, păianjenii sau mersul la şcoală. Aceste temeri pot fi resimţite fizic, se pot manifesta prin probleme de somn, dureri de cap, dureri de stomac, bătăi rapide ale inimii, ameţeli şi senzaţie de tremur sau transpiraţie.

Dar, în condiţiile în care disponibilitatea serviciilor de sănătate mintală este în scădere în multe zone, a spus Chavez, cercetarea evidenţiază necesitatea de a oferi mai mult sprijin pediatrilor şi altor medici care se ocupă de copiii care au nevoie de ajutor.

„Trebuie să ne gândim cu adevărat cu atenţie la modul în care putem oferi instrumente medicilor de cabinet, astfel încât aceştia să poată avea mai bine grijă de pacienţii lor”, a spus ea. „Nu vrem să vedem la fel de multe oportunităţi ratate pentru ca aceşti pacienţi să primească îngrijirea de care au nevoie”.