Trei antreprenori români au investit 300.000 de euro într-o clinică stomatologică

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 11 mai 2016 2515 afişări

Trei antreprenori români au investit 300.000 de euro într-o clinică stomatologică

Trei antreprenori români au deschis Dental Medical, o clinică stomatologică utilată cu echipamente de ultimă generaţie, în urma unei investiţii care a depăşit 300.000 de euro.

Ei au implementat în planul de funcţionare al clinicii un concept nou în România, stomatologia interdisciplinară, în care medicii de top ai Dental Medical, implicaţi în tratamentul general al pacienţilor, evaluează în echipă şi decid, de comun acord, toate intervenţiile ulterioare.

Cei trei specialişti, Răzvan Daraban, antreprenor şi doctor în ştiinţe economice cu experienţă vastă în coordonarea proiectelor medicale, Virgil Pop, inginer-antreprenor cu 10 ani de experienţă în managementul clinicilor stomatologice, şi Anca Temelcea, doctor în ştiinţe medicale şi lector la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, au creat pentru această clinică strategii de reducere a timpilor alocaţi tratamentelor, precum şi a perioadei de aşteptare pentru fiecare client, la sub cinci minute.

“Noi ne diferenţiem de un cabinet obişnuit prin faptul că oferim servicii stomatologice integrate. Avem un centru de radiologie în care am investit 70.000 de euro pentru ca pacienţii să nu fie nevoiţi să facă drumuri în plus. Pacientul este preluat de către unul din cei doi medici coordonatori care stabileşte, de principiu, planul de tratament. În toate etapele terapiilor stomatologice, medicii implicaţi în tratamentul general al unui pacient discută şi decid asupra evouţiei ulterioare. Timpul pe care pacientul îl va petrece în cabinetul nostru stomatologic se reduce la jumătate”, explică Virgil Pop.

„Cabinetele sunt gândite să respecte un regim strict aseptic. Din camera de sterilizare se intră direct în fiecare cabinet, fără să se treacă prin zonele de aşteptare, aspect ignorat de majoritatea celorlaltor clinici şi cabinete. Avem propriul aparat de sterilizare a instrumentelor, pentru a avea garanţia că procesul de dezinfectare respectă cele mai stricte norme”,  spune şi Răzvan Daraban.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/trei-antreprenori-romani-au-investit-300-000-de-euro-intr-o-clinica-stomatologica-15306884
15306884
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.