UE investeşte 222 milioane de euro într-un program de cooperare transnaţională în regiunea Dunării
Uniunea Europeană a adoptat un program care va sprijini proiecte de cooperare transnaţională în regiunea Dunării, în valoare de 222 de milioane de euro, pentru conservarea patrimoniului natural şi cultural, îmbunătăţirea conectivităţii.
UE va investi peste 202 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) şi 19,8 milioane de euro din Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA) în proiecte transnaţionale din zona bazinului Dunării.
Elementul central al programului este stimularea inovării şi a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural şi cultural din regiunea Dunării, îmbunătăţirea conectivităţii şi sprijinirea tranziţiei înspre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Programul "a fost conceput pentru a contribui în mod direct la punerea în aplicare cu succes a Strategiei UE pentru regiunea Dunării, prin intermediul priorităţilor sale tematice şi al sprijinului pentru guvernanţa strategie", a declarat comisarul european pentru politica regională, Corin Creţu, potrivit unui comunicat de presă emis de Reprezentanţa Comisie Europene în România.
Programul vizează statele membre UE Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia şi Slovenia şi trei ţări din afara UE: Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Muntenegru.
Republica Moldova şi Ucraina vor fi, de asemenea, eligibile în cadrul acestui program, odată ce se va stabili finanţarea din Instrumentul european de vecinătate (IEV).
Activităţile partenerilor de proiect vor fi cofinanţate până la un plafon de 84%. Primul apel de propuneri va fi lansat în toamna anului 2015, iar evenimentul de lansare va avea loc pe 23 şi 24 septembrie, la Budapesta.
Biroul pentru planificare economică naţională din Budapesta a fost desemnat drept autoritate de management a programului transnaţional pentru regiunea Dunării.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro