Un operator telecom gigant vrea să plece din România. Ce se va întâmpla cu MILIOANELE de clienţi ai Telekom

Postat la 21 ianuarie 2019 1375 afişări

Grupul elen OTE, prin inter­mediul căruia gigantul ger­man Deutsche Telekom (DT) controlează Telekom Ro­mânia, a infirmat vineri, sec, informaţiile potrivit că­rora ar fi demarat negocieri pentru vânzarea grupului format din fostele companii Cosmote şi Rom-telecom cu afaceristul bulgar Spas Roussev, însă pe piaţă zvonurile că nemţii ar fi luat decizia de a ieşi de pe piaţa locală persistă.

Un operator telecom gigant vrea să plece din România. Ce se va întâmpla cu MILIOANELE de clienţi ai Telekom

Subiectul exitului DT de pe piaţa din România a revenit brusc pe piaţă săptămâna trecută după ce omul de afaceri bulgar Spas Roussev, care tocmai a preluat de la grecii de la OTE şi nemţii de la DT subsidiara din Albania pentru 50 mil. euro, a afirmat pentru capital.bg că se află în discuţii şi pentru achiziţia Telekom România. „Achiziţia Telekom Albania este primul pas al încercării mele de a consolida piaţa de telecom din Balcani. Negocierile cu Deutsche Telekom continuă pentru operaţiunile lor din România, negocieri în care, datorită dimensiunii tranzacţiei, sunt implicat alături de un partener. Ulterior vor fi discuţii şi pentru Macedonia“, a declarat Roussev.

Omul de afaceri cu un istoric controversat de conexiuni cu politicienii bulgari (conform unor publicaţii din ţara vecină) este acţionarul majoritar al Vivacom, cel mai mare operator de telecom din Bugaria, cu afaceri anuale de aproximativ 450 mil. euro, şi al echipei de fotbal Levski Sofia. Unul dintre acţionarii minoritari ai Vivacom este banca rusească VTB.

 

Declaraţiile lui Roussev, care au căpătat greutate în contextul în care omul de afaceri tocmai ce a semnat o tranzacţie cu OTE/ Deutsche Telekom pentru subsidiara din Albania, au fost negate sec de la Atena într-o declaraţie transmisă ca reacţie la întrebări ale ZF. „În ceea ce priveşte întrebările ZF privind situaţia Telekom România, grupul OTE, ca acţionar direct, nu a intrat în negocieri de vânzare cu o terţă parte“, au transmis reprezentanţii OTE. Deutsche Telekom, pe de altă parte, a transmis că nu doreşte să comenteze informaţiile. DT este acţionarul majoritar al OTE.

Grupul OTE a mai precizat în reacţia transmisă ZF că îşi evaluează constant activele şi că dacă va avea vreun anunţ de făcut în urma acestor analize va anunţa şi autorităţile, şi publicul. „Grupul OTE îşi reevaluează în mod constant toate activele, pe baza priorităţilor sale strategice şi a obiectivelor sale de business, şi evaluează oportunităţile de piaţă pentru a crea valoare pentru acţionari, pentru a asigura sustenabilitatea şi pentru a susţine interesele grupului şi ale angajaţilor săi. Conform practicii noastre obişnuite, vom notifica autorităţile şi publicul dacă şi când vom avea ceva de anunţat“, au precizat reprezentanţii OTE.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gigant,
operator,
clienti,
plecare,
piata,
grup

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.