Unde călătorim vara aceasta? Germania, Spania, Portugalia şi Austria şi-au deschis graniteţele pentru turiştii români

Autor: Miruna Diaconu Postat la 14 iunie 2021 3467 afişări

În sezonul turistic din acest an, turiştii vor putea călători mai mult faţă de anul anterior, când multe ţări europene au introdus restricţii privind intrarea turiştilor pe teritoriul ţării, însă acest lucru s-a schimbat, anul acesta existând state cu puţine restricţii.

Unde călătorim vara aceasta? Germania, Spania, Portugalia şi Austria şi-au deschis graniteţele pentru turiştii români

În sezonul turistic din acest an, turiştii vor putea călători mai mult faţă de anul anterior, când multe ţări europene au introdus restricţii privind intrarea turiştilor pe teritoriul ţării, însă acest lucru s-a schimbat, anul acesta existând state cu puţine restricţii.

Pe lângă destinaţiile tradiţionale ale românilor şi anume Grecia, Turcia, unde turiştii pot intra cu dovada vaccinării, prezentarea unui test sau un document care să ateste faptul că au fost bolnavi de COVID, şi Bulgaria, unde nu există restricţii de intrare în ţară, mai există şi alte destinaţii din Europa unde turiştii români pot merge vara aceasta. Mai jos sunt prezentate condiţiile de intrare în câteva state euro­pene, date furnizate de Ministerul Afacerilor Externe.

Turiştii care vin din România trebuie să prezinte la intrarea în Germania o dovadă a testării, vaccinării sau vindecării toate persoanele care călătoresc spre Germania pe cale aeriană. Aşadar, turiştii care ajung în Germania sunt obligaţi să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR, dovada vaccinării sau a vindecării în cel mult 48 de ore de la intrarea pe teritoriul german.

De asemenea, cei care se întorc din Germania în România pot intra în ţară fără restricţii, având în vedere că Germania se află pe lista verde

Spania:

Începând cu data de 7 iunie 2021, toţi pasagerii care sosesc din România pe cale aeriană trebuie să prezinte la intrarea în Spania un certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19 cu cel puţin 14 zile anterior călătoriei, un test molecular tip PCR negativ sau un test antigen negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior călătoriei, un certificat de vindecare post-COVID-19 (acesta poate fi un document eliberat de un serviciu medical la 11 zile de la depistarea infectării cu virusul SARS-CoV-2. Acest certificat este valabil pentru o perioadă de 180 zile). Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptaţi de la măsura prezentării unuia dintre documentele justificative menţionate anterior. Toate persoanele care călătoresc spre Spania, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicaţiei Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es. Totodată, Spania se află pe lista verde, astfel că nu vor exista restricţii la întoarcerea în România.

Portugalia:

Portugalia acceptă turiştii doar cu prezentarea unui rezultat negativ al testului PCR. Companiile aeriene vor permite îmbarcarea pasagerilor zborurilor cu destinaţie sau escală în Portugalia continentală doar în baza prezentării, la plecare, a dovezii de efectuare, de către un laborator, a unui test de amplificare a acidului nucleic (NAAT) sau a unui test rapid antigen (TRAg)* pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, efectuat în cele 72 de ore, respectiv 24 de ore anterioare orei îmbarcării. Sunt exceptaţi de la această măsură copiii cu vârsta de până la 2 ani. Se menţine măsura controlului obligatoriu al temperaturii corporale, temperatura corporală relevantă fiind cea egală sau superioară valorii 38 grade C. Orice pasager a cărui temperatură este egală sau superioară valorii de 38 grade C, va fi imediat îndrumat către structurile medicale care funcţionează pe aeroporturile naţionale pentru repetarea măsurării temperaturii şi în vederea efectuării unui test, dacă este cazul. Pentru intrarea în arhipelagurile Azore şi Madeira, autorităţile solicită testarea moleculară (tip PCR) pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Totodată, Portugalia se află pe lista verde, iar la întoarcerea în România nu vor exista restricţii.

Austria:

Persoanele care călătoresc în Austria din ţări pentru care nu există avertizări de călătorie, între care şi România, pot intra în Austria fără să fie nevoite să intre în carantină, cu îndeplinirea uneia din următoarele condiţii şi anume prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru SARS-CoV-2, de tip PCR (valabilitatea să nu depăşească 72 de ore de la data prelevării probelor) sau antigen (valabilitate să nu depăşească 48 de ore de la data prelevării probelor). Prezintă un certificat de vaccinare cu un ser autorizat, cu îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii, la data intrării în Austria, au trecut cel puţin 22 de zile de la administrarea primei doze de vaccin, dar nu mai mult de 3 luni, imunizarea cu cea de-a doua doză de vaccin, la care, de la administrarea primei doze să nu fi trecut mai mult de 9 luni. Dacă a fost confirmată o infecţie pentru SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni şi poate fi prezentat un certificat medical de recuperare sau o dovadă a prezenţei anticorpilor, care să nu fie mai veche de 3 luni. În cazul în care nu poate fi îndeplinită niciuna dintre condiţiile de mai sus, trebuie efectuat, în cel puţin 24 de ore de la intrarea în Austria, un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 sau un test antigen pentru SARS-CoV-2, costurile fiind suportate din bugetul personal. Austria se află pe lista verde, deci pentru turiştii care sosesc din Austria în România nu vor exista restricţii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.