Unde dau ofiţerii acoperiţi şi unde crapă mintea politrucilor. Perlele politice ale săptămânii
"Să vedem adevărata pierdere generală, principala instituţie care pierde sânge cu găleata din acest scandal. Nu serviciile. Nu preşedinţia. Nu guvernul. Nu clasa politică. Nici măcar nasoii ăia cu sondajele lor. Nu. Instituţia care moare de cât sânge pierde este presa. Şi atunci trag aer în piept şi-mi reprim bucuria sinceră, dar reţinută" - Mirel Palada, consilier de stat pe probleme de strategii guvernamentale, despre cazul Turcescu
"Mie mi se pare că e cam acelaşi lucru dacă afli despre un coleg că e gay! Treaba lui... Dacă-şi face treaba corect, ce pot să-i reproşez?" - Ionuţ Popescu (PDL) despre revelaţia lui R. Turcescu că a lucrat în presă ca ofiţer acoperit
"Dl. Băsescu a fost ofiţer al Securităţii şi lucrul ăsta l-au ştiut românii şi totuşi l-au votat. Eu de aia nu l-am votat, a fost unul din motivele pentru care nu l-am votat, pentru că am citit în cărţi ce a făcut Securitatea împotriva românilor" - Victor Ponta (PSD)
"Singurele secţii de votare unde Ponta ar putea să câştige alegerile într-o Românie normală sunt secţiile de votare din puşcării pentru că, de fapt, Victor Ponta îi reprezintă pe aceia şi mai ales pe cei care urmează să intre în puşcărie" - Ludovic Orban (PNL)
"Ce am inaugurat noi astăzi îi este folositor [lui Ludovic Orban, n.red.]. Deci, cum intri în curte, imediat în stânga, am vorbit cu doamna directoare, chiar sunt servicii de înaltă calificare. O să-i fie mai greu cu cântatul, dar cred că au soluţii şi pentru asta" - Liviu Dragnea (PSD), după inaugurarea unui centru multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţii cu handicap din Târgovişte
"Pe mine mă aşteaptă acasă acelaşi lucru pe care îl fac în timpul zilei, proiectul de ţară. Eu nu am de ce să mă grăbesc să ajung acasă, îmi dedic timpul acestei ţări şi acestui proiect care înseamnă România frumoasă şi promit că timp de zece ani voi fi doar în slujba ţării" - Elena Udrea (PMP)
"Îmi exprim îngrijorarea şi dezacordul privind anunţurile zilnice pe care le face PSD prin unii parlamentari, ca Putin când a anexat Crimeea. Mai iau câte un primar. Anexează câte un primar" - Gheorghe Flutur (PDL) despre migraţia aleşilor locali
"Moţiunea de cenzură are şansa celui care nu ştie să înoate: după ce a trecut de înălţimea sa, s-a înecat" - Valeriu Zgonea (PSD) despre moţiunea de cenzură a ACL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro