Unde se va deschide primul şi cel mai mare prac tematic din Europa. Acesta va fi un magnet pentru turişti şi o să producă miliarde
Primul parc Universal din Europa va fi construit în Bedford, Anglia. Va fi cel mai mare parc tematic din Europa şi va aduce beneficii economice în valoare de 50 de miliarde de lire sterline. Parcul va fi deschis tot anul şi ar putea primi anual milioane de turişti.
Conform proiectului, parcul tematic va avea 500 de camere de hotel şi o zonă uriaşă de luat masa. Proprietarii îşi propun ca parcul să fie deschis tot anul, potrivit Sky News. Ei au cumpărat deja terenul de lângă localitatea Bedford, aflată la nord de Londra.
Din punct de vedere economic, specialiştii estimează că investiţia va produce un impact semnificativ. De exemplu, în afara locurilor de muncă din interiorul parcului va fi nevoie de aproximativ 20.000 de joburi suplimentare în exterior.
Totuşi, investiţia nu este ferită de riscuri. Dintre cele mai vizitate 20 de parcuri tematice din Europa, patru - Legoland Windsor, Alton Towers, Chessington World of Adventures şi Thorpe Park - se află în Marea Britanie. Numărul combinat de vizitatori al celor patru parcuri concurente ajunge la aproximativ jumătate din ceea ce îşi propun cei care au realizat proiectul Universal.
Şi vremea ar putea reprezenta un impediment. Mai multe parcuri cunoscute din nordul Europei se închid pe parcursul iernii. Totuşi compania Universal nu este descurajată de vremea din Anglia, bazându-se pe succesul unor parcuri pe care le deţine în China şi Japonia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro