Uniunea Europeană s-a săturat de Donald Trump şi a ales China în ultimii ani
În cei doi ani şi jumătate de mandat la Casa Albă, preşedintele american Donald Trump i-a tratat pe aliaţii europeni ca pe inamici, le-a ignorat propunerile legate de protejarea mediului în contextul schimbărilor climatice, a impus tarife comerciale şi a ameninţat că va penaliza Uniunea Europeană dacă încearcă să ignore sancţiunile impuse de SUA Iranului. Această abordare a conturat deja moştenirea lui Trump în Europa, potrivit Bloomberg.
În contextul în care el pune din ce în ce mai mult accent pe campania electorală pentru a câştiga al doilea mandat în 2020, guvernele din Europa realizează cât de dependente au devenit de SUA în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie de la summit-ul G7 din Biarritz, Franţa.
Una dintre principalele lovituri pregătite de Donald Trump pentru Europa este legată de industria auto, unde SUA vrea să aplice tarife citând motive de securitate naţională. Administraţia Trump a amânat decizia până în luna noiembrie, în timp ce negocierile cu blocul european continuă.
Valoarea totală a vehiculelor exportate de Uniunea Europeană către SUA s-a situat la circa 50 miliarde de dolari anual în ultimii ani, însă exporturile au scăzut la cel mai redus nivel din 2009. Între timp, au crescut exporturile spre China.
În ceea ce priveşte cei mai mari producători auto din Germania, China a înlocuit deja SUA şi a devenit cea mai mare piaţă de desfacere pentru fiecare dintre ei, cea mai recentă companie intrată în această categorie fiind Daimler în 2017. În acelaşi timp, Beijing Automotive Group, o companie deţinută de statul chinez, a anunţat în luna iulie că a cumpărat o participaţie de 5% în Daimler, la un an după ce un al vehicul chinez, Zhejiang Geely Holding Group, a preluat o participaţie de circa 10% devenind cel mai mare acţionar al grupului.
Războiul comercial SUA-China se concentrează mult şi pe segmentul companiilor de tehnologie, însă Uniunea Europeană a încercat până acum să nu aleagă nicio tabără.
Guvernul german este printre cei care nu au urmat apelul administraţiei Trump de a abandona Huawei Technologies din motive de securitate. Silicon Valley rămâne momentan capitala inovaţiei în tehnologie – ceea ce generează în acest moment un conflict între autorităţi europene precum guvernul francez care încearcă să taxe mari giganţi precum Amazon. În acest caz, Donald Trump îşi apără propriile companii şi spune că nu e corectă atitudinea europenilor.
Însă Europa a făcut investiţii masive în sector ultimii ani, atât publice cât şi private pentru a se îndepărta de depdendenţa faţă de SUA, şi a reuşit, atât pe partea de importuri cât şi pe cea de exporturi fiind mai aproape de China.
Una dintre principalele probleme ale lui Donald Trump faţă de aliaţii europeni, în special faţă de Germania, este o preocupare redusă faţă de apărare şi securitate naţională, ceea ce lasă SUA să apere de prin NATO întregul bloc. Până acum, Trump a pus la îndoială NATO ca alianţă, a gestionat un tratat nuclear cu Rusia fără a se consulta cu aliaţii, şi a profitat de ţările membre ale alianţei pentru a-şi ţine trupele în teritoriu. SUA are 246 de baze militare în Europa, adică aproape jumătate din totalul pe care le are peste graniţele ţării, şi un efectiv de 64.000 de soldaţi.
Deşi Donald Trump nu ar începe un argument puternic legat de apărare în faţa aliaţilor puternici din Germania şi Franţa la summit-ul G7, ministrul britanic Boris Johnson ar putea să o facă şi să le ia partea americanilor. Până la urmă, el are nevoie de un tratat comercial între Marea Britanie şi SUA în contextul Brexit.
La capitolul energie, Trump a acuzat Germania că este prizoniera Rusieri prin gazoductul Nord Stream 2 care ar trebui pus în funcţiune până la finalul anului 2019. Cele mai mari cinci economii europene au importat colectiv combustibili şi petrol de peste 150 miliarde dolari anual în ultimii 14 ani. În 2018, au importat 18,4 miliarde dolari de la SUA, adică 5% din total – un record istoric. Deşi ponderea importurilor din Rusia este exponenţial mai mare, Europa încearcă să se îndepărteze din ce în ce mai mult de Rusia, ceea ce îi oferă lui Trump încă un avantaj în negocierile comerciale.
Unul dintre punctele principale de la masa negocierilor, pe care Trump vrea să insiste, este agricultura, însă Uniunea Europeană nu vrea să deschidă discuţiile cu privire la acest sector. Totuşi, SUA ar putea avea un avantaj în aceste negocieri în contextul în care a crescut din ce în ce mai mult ca piaţă de desfacere pentru produsele Europei în fiecare din ultimii cinci ani, importând de 79 miliarde de dolari anual. Această temă de discuţie ar putea naşte controverse în interiorul blocului european în contextul în care Germania, care trimite doar 2,7% din producţia de mâncare şi băuturi către SUA ar putea fi dispusă să discute agricultura, însă Franţa, care exportă mai mult, se opune implacabil.
Europa a făcut eforturi să se îndepărteze de dominaţia SUA în ultimii ani, însă nu a avut prea mare succes.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro