Utilizatorii Facebook ar putea primi până la 17.500 de dolari în urma scandalului cu Cambridge Analytics
În urma scandalului cu Cambridge Analytics, Facebook, cea mai mare platformă de socializare din lume, a pierdut atât încrederea utilizatorilor de pe platformă, cât şi foarte mulţi bani, pe urma scăderilor acţiunilor de la bursă.
Mark Zuckerberg şi-a cerut scuze public legat de cele întâmplate:
"Avem responsabilitatea de a proteja informaţiile voastre. Dacă nu reuşim, înseamnă că nu le merităm. Poate că aţi auzit de o aplicaţie de tip “quiz” care a fost concepută de un cercetător, în anul 2014. A fost o aplicaţie prin care a folosit ilegal, datele a numeroşi utilizatori. A fost un abuz de încredere şi îmi pare rău că nu am luat măsuri la momentul respectiv. Mulţumesc pentru toată încrederea pe care ne-o acordaţi. Vă promit că vom face tot ce e mai bine pentru voi"
Totuşi Facebook ar putea plăti şi mai mult. Maureen Mapp, profesor la facultatea de drept, a spus că reţeau de socializare s-ar putea vedea nevoită să plătească o notă de plată de până la 880 de miliarde de dolari.
Potrivit lui Mapp, cei 50 de milioane de utilizatori ale căror date au fost furate de Cambridge Analytics ar putea avea dreptul să primească o sumă consistentă drept compensaţie. "Dacă fiecare dintre cei 50 de milioane de utilizatori ar putea depune o cerere de despăgubire, iar fiecare individ ar putea primi aproximativ 17.5000 de dolari pentru asta", spune profesorul pentru vt.co
Astfel, Facebook, care valorează 445 de miliarde de dolari, ar putea avea mari probleme. Totuşi, David Barda, avocat pe segmentul protecţiei de date, spune că suma pe care ar primi-o americanii ar putea fi mult mai mică. "Undeva la 700 de dolari per utilizatori este o sumă realistă".
Cambridge Analytics este o firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit ce a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept "război psihologic". Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro