Valoarea tranzacţiilor imobiliare a crescut spectaculos în primul trimestru, la peste 300 milioane de euro
Valoarea tranzacţiilor cu proiecte imobiliare din România a crescut spectaculos în primul trimestru, la 303 milioane euro, depăşind nivelul din întreg anul trecut, piaţa locală plasându-se pe poziţia a treia în Europa Centrală şi de Est, după Polonia şi Rusia.
Tranzacţiile au crescut şi ca valoare, dar şi ca volum, în perioada ianuarie- martie 2014 fiind înregistrate 9 transferuri, faţă de 4 anul trecut, potrivit unui comunicat al CBRE România. Anul trecut, România a atras investiţii de 229 milioane de euro, în creştere cu aproape 25% faţă de 2012, iar în primul trimestru al anului trecut acestea s-au plasat la 85 milioane euro.
Cele mai importante tranzacţii din acest an au fost răcumpărarea proiectului mixt Upground (birouri şi rezidenţial) de către Globalworth Real Estate de la un fond de investiţii parte Deustche Bank, achiziţia Innovations Park (industrial), a Moldova Mall (retail), a centrului comercial Mario Plaza din Bucureşti şi a fostului hipermarket PIC Oradea.
De asemenea, în statistici este luat în considerare şi transferul clădirii Charles de Gaulle Plaza între două fonduri ale companiei germane GLL Real Estate Partners.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro